09 iulie, 2012

Sinceritatea – cheia succesului


Sinceritatea este cuvântul cheie, este puterea care se găsește în spatele succesului și al rafinamentului personal.
 Gândurile pure oferă puterea de a face tot ce e mai bine pentru tine; cele impure devin așa din cauza temerilor, nesiguranță a identității, din cauza falsității, dorințelor false și a personalității false.
Sinceritatea înseamnă, în fond, gânduri care să te reprezinte în totalitate.
A fi sincer înseamnă în primul rând să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi.
Dorința de a face un lucru care s-ar spune că este cel potrivit, nu este întotdeauna o acțiune sinceră, este doar o acțiune percepută de cei din jur că fiind potrivită.
Intensitatea dorinței tale crește odată cu nivelul disperării tale. Acest nivel al disperării determină cât de des te gândești la dorința ta, la ce poți face pentru a o îndeplini și la ce îți poate oferi ea.
Cu cât mai mult îți ocupă gândurile, cu atât mai puternic vei deveni și cu atât îți vei crește șansele de a obține subiectul dorinței tale.
Procesul este unul foarte complex, așa cum poate ai descoperit, și trebuie prezentat treptat pentru a înțelege fiecare pas așa cum trebuie, pentru ca în final, să dezvolți în tine cea mai importantă caracteristică: sinceritatea.
Poate că lumea în care trăim nu încurajează creșterea și dezvoltarea sincerității, dar ea este o calitate care trebuie dezvoltată voit și cultivată în fiecare persoană de către ea însăși.
Sinceritatea deschide uși și distruge bariere, dar, oare tu dai dovadă de sinceritatea reală?
Știi cum se simte aceasta?
Sinceritatea crește odată cu reducerea personalității false, adică acea personalitate pe care vrei să o prezinți lumii exterioare sau pe care cei din jur vor să o vadă în tine, dar care nu te reprezintă.
Privită și în sensul opus, reducerea personalității false crește sinceritatea.
Câteva minute zilnic, în care să-ți reamintești cine ești cu adevărat și ce vrei tu, nu cei din jur, pot face o diferență semnificativă.
Rezultatele pot fi infinite în potențial și cu privire la ce poate viață ta să devină.
Acum, întrebarea adevărată este cum poți deveni sincer, dacă deja crezi (sau te amăgești) că ești sincer.
Primul pas este să te întrebi (și să răspunzi cât de obiectiv poți) dacă ceea ce crezi, spui și cum acționezi te definește cu adevărat.
Pune-ți întrebări în fiecare seară, înainte de culcare, pentru a putea acoperi toată ziua.
Încearcă, cât poți de bine, să spui adevărul și să răspunzi cât mai sincer.
A fi sincer înseamnă să crezi cu adevărat ceea ce spui. Dacă modifici puțin ceea ce crezi tu că este realitatea, doar pentru a te simți mai bine, nu mai ești sincer.
Și aici, totul se reduce la imaginație, amăgire și tendința oamenilor de a se minți singuri.
1. Comportă-te în prezența altora exact așa cum te comporți când ești singur.
Acesta ești tu, cel adevărat, și aceasta este persoană în care cei din jur vor să se încreadă.
Dacă încerci prea tare să fii cel pe care crezi că cei din jurul tău vor să-l vadă, resultatul va fi doar o minciună și vei pierde mult prea mult timp proiectând o persoană care nu este cu adevărat o parte din tine.
2. Acționează datorită bunătății inimii tale; nu căuta o recompensă și nu trebuie să faci anumite lucruri doar pentru a avea un câștig.
Când oferi fără să te aștepți ca “efectul de boomerang” să aibă loc, doar atunci ceea ce ai oferit este cu adevărat o dovadă a sincerității și o expresie a îngrijorării tale pentru cei din jurul tău.
3. Înțelege că sinceritatea vine din inimă.
Orice ai face și orice ai spune, este vital ca acțiunile tale să își găsească începuturile în inimă și în suflet.
Poți fi sincer doar dacă ești cinstit cu tine însuți.
4. Nu trebuie să spui sau să faci ceva, decât dacă într-adevăr crezi în lucrul respectiv.
Din păcate, se mai întâmplă să te confrunți cu o situație în care ești nevoit să-ți exprimi opinia și gusturile, dar te simți vinovat pentru că te folosești de “minciuni albe”.
Soluția este una ușoară. Caută adevărurile și spune-le pe acelea.
De exemplu, dacă trebuie să vorbești despre o persoană pe care nu o placi sau nu o apreciezi în mod normal, da-ți silința să vezi și să alegi trăsăturile și obiceiurile pozitive ale acelei persoane.
Nu trebuie să găsești multe, poți găsi doar 3 și îți poți concentra discursul în jurul acelor “câteva” trăsături.
5. Folosește cât mai des afirmații pozitive.
Întotdeauna caută binele în tine, în cei din jurul tău și în situațiile în care te găsești.
Pune-te în pantofii altor persoane, metaforic vorbind, pentru a le înțelege și pentru a le cunoaște mai bine.
Când conotațiile negative apar, folosește aceste afirmații pozitive pentru a scăpa de cele negative și pentru a găsi partea bună în orice situație.
Sinceritatea poate deveni o parte importantă a personalității tale doar datorită efortului de a gândi pozitiv.
Pe curând!
[Sursa]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu