Uriasii au existat. Acest lucru este
confirmat atat de Sfanta Scriptura, cat si de arheologi, care au
descoperit unele oase umane uriase. Uriasii nu erau nici extraterestri,
nici o combinatie intre ingerii cazuti si oameni, precum se afirma
uneori. De asemenea, gresesc si aceia care spun ca uriasii nu ar fi
existat deloc, ci ca ei sunt doar mituri si legende antice.
Uriasii nu erau acei oameni mai inalti
decat ceilalti, ci un neam aparte, a carui origine ramane inca tainica.
Astfel, in tratarea acestui subiect se cade sa venim cu multa smerenie,
iar nu cu o iscodire vicleana a tainelor lui Dumnezeu, lipsita de folos
si primejdioasa.
Uriasii din vechime, in Sfanta Scriptura
Uriasii sunt amintiti in prima carte a
Sfintei Scripturi, unde gasim scris: "In vremea aceea s-au ivit pe
pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra
la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt
vestitii viteji din vechime" (Facerea 6, 4). Cine erau "fiii lui
Dumnezeu" si cine erau "fiicele oamenilor" vom vedea mai jos.
Uriasii erau vestiti datorita vitejiei
lor si iscusiti la razboi, insa si necinstitori de Dumnezeu, precum
citim: "Cat este de mare templul lui Dumnezeu si cat de intins locul
stapanirii Lui. Mare este si n-are sfarsit, inalt si nemasurat! Acolo au
fost uriasii cei vestiti, inalti la statura si iscusiti in razboi. Nu
pe acestia i-a ales Dumnezeu, nici calea stiinţei nu le-a dat;
pierit-au, pentru ca n-au avut intelepciune; pierit-au prin nebunia lor"
(Baruh 3, 24-28).
Cartea lui Enoh, apocrifa care vorbeste despre uriasi
Enoh este al saptelea patriarh, de la
Adam, fiind fiul lui Iared. "Zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci
si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat,
pentru ca l-a mutat Dumnezeu" (Facere 4, 23-24). Enoh nu a cunoscut
moartea trupeasca, urmand a veni iarasi pe pamant, impreuna cu Sfantul
Prooroc Ilie, mai inainte de sfarsitul lumii.
"Cartea lui Enoh", scriere apocrifa
nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica-aramaica, undeva in
secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu
dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor
biblice. Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar
fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care
acesta le da fiului sau, Matusalem. Cartea aminteste si despre aparitia
uriasilor pe pamant.
"Venise o vreme cand copiii oamenilor
se inmultisera si in acele zile li se nascusera fiice frumoase si pline
de gratie. Si ingerii, copiii cerului, le-au vazut si au poftit dupa
ele, si si-au spus intre ei: "Veniti sa ne alegem femei dintre oameni si
sa avem copii cu ele." Si Semiazaz, care era capetenia lor, le-a spus:
"Eu ma tem ca voi nu veti consimti sa infaptuiti aceasta, si numai eu
voi suferi pedeapsa unui mare pacat." Si ei toti i-au raspuns astfel:
"Sa facem cu totii un juramant si sa ne legam cu totii cu blestem, ca nu
vom parasi acest gand si ca vom faptui lucrul acesta." Apoi au jurat cu
totii si s-au legat cu blestem de acesta. "Si erau cu totii doua sute
care au coborat in zilele lui Iared, pe varful muntelui Hermon, si ei
l-au numit muntele "Hermon", caci au jurat si s-au legat cu blestem pe
acesta. Si toti si-au luat neveste, fiecare si-a ales cate una, si au
inceput sa se impreuneze cu ele si sa traiasca cu ele, si acestia le-au
invatat farmece si descantece, si culegerea radacinilor, le-au facut
cunoscute plantele. Si ele au ramas grele, si au nascut uriasi a caror
statura ajungea la trei sute de coti, care au inceput sa infulece toata
agoniseala oamenilor. Si cand oamenii nu au mai putut sa-i sature,
uriasii s-au intors impotriva lor ca sa-i manance. Si apoi au inceput sa
porneasca dupa pasari, dupa dobitoace, dupa taratoare, dupa pesti, si
sa-si sfasie carnea unul altuia, si sa bea sangele. Si atunci, pamantul
i-a invinuit pe nelegiuiti."
"Fiii lui Dumnezeu" si "fiii oamenilor"
Pornind de cartea apocrifa pusa pe
seama dreptului Enoh si de la cuvintele "fiii lui Dumnezeu", multi au
inceput sa rataceasca in mintea lor, cugetand ca este vorba despre
ingerii din cer, care, in urma impreunarii trupesti cu oamenii, au
cazut, devenind diavoli.
Sfantul Ioan Gura de Aur previne
aceasta ratacire, spunand clar ca "fiii lui Dumnezeu" nu sunt ingeri, ci
oameni: "Unii spun ca nu-i vorba de oameni, ci de ingeri; pe acestia
i-ar fi numit Scriptura "fii ai lui Dumnezeu". Mai intai, sa-mi arate ei
in care loc din Scriptura ingerii au fost numiti "fii ai lui Dumnezeu"?
Dar nu vor putea sa-mi arate. Oamenii, da, au fost numiti "fii ai lui
Dumnezeu", dar ingerii, nu. Nicaieri in Scriptura ingerul nu-i numit
fiu, nici fiu al lui Dumnezeu."
Acelora care spun ca acum au cazut o
parte din ingerii cei buni, devenind diavoli, acelasi sfant parinte, le
spune: "Unii spun ca "fiii lui Dumnezeu" au fost ingeri, care, pentru ca
s-au pogorat spre a savarsi aceasta nelegiuita fapta, au pierdut
vrednicia lor. Ei spun ca ingerii acum au cazut si ca aceasta e pricina
caderii lor. Scriptura, insa, ne invata altfel, ca diavolul si ingerii
lui si-au pierdut vrednicia lor inainte de crearea celui intai-zidit,
pentru ca s-au gandit sa ajunga mai mari decat erau, precum se si spune:
"Prin invidia diavolului a intrat moartea in lume" (Intelepciunea lui
Solomon 2, 24). Daca n-ar fi cazut inainte de crearea omului, cum ar fi
invidiat pe om, ca isi avea vrednicia lui? Ce motiv ar fi avut ingerul,
care este netrupesc si incarcat de atata cinste, sa invidieze pe om,
care este imbracat in trup?" N-ar fi, oare, curata nebunie sa spui ca
ingerii s-au pogorat din cer ca sa se impreuneze cu femeile, ca firea
aceea fara de trup s-a unit cu trupurile femeilor? Nu-i cu putinta ca
firea aceea fara de trup sa aiba vreodata o astfel de pofta!"
"Fiii lui Dumnezeu" erau urmasii celor
drepti, iar "fiii oamenilor" erau urmasii celor pacatosi, precum spune
acelasi sfant parinte: "Este obiceiul Scripturii sa numeasca si pe
oameni "fii ai lui Dumnezeu". Acestia se coborau din Set si din fiul
sau, Enos, de aceea urmasii acestuia au fost numiti de dumnezeiasca
Scriptura "fii ai lui Dumnezeu", pentru ca au mers pe urmele virtutii
stramosilor lor, pe cand urmasii lui Cain si ai fiului acestuia au fost
numiti de Scriptura "fii ai oamenilor".
Despre uriasii care au rezultat in urma
apropierii lor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune doar atat: "Dupa parerea
mea, dumnezeiasca Scriptura numeste aici uriasi pe oamenii puternici la
trup. Din aceia, spune Scriptura, s-a inmultit neamul lor."
Potopul si disparitia uriasilor
Cuvantul folosit pentru a ii desemna pe
uriasi, in originalul ebraic, este "nefilim". Acesta este un derivat al
verbului "nafal", care inseamna "a cadea". Astfel, uriasii sunt "cei
cazuti" sau "cei degenerati". Potrivit marturiei Sfintei Scripturi,
uriasii au fost mari, atat in dimensiunile trupesti, cat si in pacatele
savarsite.
Datorita uriasilor si pacatelor fara de
numar pe care ajunsesera sa le faca oamenii, Dumnezeu a hotarat sa
piara toti, prin potop, afara de dreptul Noe si de neamul sau, precum
citim: "Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe
pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la
rau in toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om
pe pamant. Si a zis Domnul: "Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul
pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la
pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut." Noe
insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu" (Facere 6, 4-8).
Uriasii au murit in urma potopului,
precum citim si in alta parte: "Ca Tu esti Cel Care ai facut toate si
toate le stapanesti. Doamne, drept esti, Cel care judeci pe cei care cu
semetie si cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai inainte au facut
strambatate, intre care si uriasi erau, care intru vitejie si intru
indrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducand peste ei apa nemasurata"
(III Macabei 2, 3-4).
Uriasii au existat insa si dupa potop
Uriasii au existat si dupa potop,
probabil tot din aceeasi cauza, a inmultirii pacatelor si a decaderii
oamenilor. Dupa potop insa, Dumnezeu a fagaduit omului ca nu va mai
pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: "Nu voi mai pierde tot
trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca
pamantul" (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o
vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.
Un neam de uriasi, amintit dupa potop,
era cel al "refaimitilor", precum citim: "Numai Og, regele Vasanului,
mai ramasese din Refaimi. Iata patul lui, pat de fier, si astazi este in
Rabat-Amon: lung de noua coti si lat de patru coti, coti barbatesti"
(Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri si jumatate, cu o
latime de un metru si jumatate, nu putea fi decat al unui barbat urias.
In cartea "Facerea", neamul
"refaimitilor" este amintit intre popoarele care locuiau in Canaan.
Alaturi de acest neam de uriasi, in Canaan mai existau si alte neamuri
de uriasi, precum neamul lui Anac, despre care citim: "Pamantul (din
Canaan) pe care l-am strabatut noi, ca sa-l vedem, este un pamant care
mananca pe cei ce locuiesc in el si tot poporul pe care l-am vazut acolo
sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi si uriasi, pe fiii lui
Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca
niste lacuste si tot asa le paream si noi lor" (Numerii, 13, 33-34).
Unul dintre uriasii cei mai vestiti a
fost Goliat, pe care l-a infrant viitorul rege David. Despre acest
urias, gasim scris: "Atunci a iesit din tabara filistenilor un luptator
cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statura de sase coti si o
palma; pe cap avea coif de arama si era imbracat cu platosa in solzi;
greutatea platosei lui cantarea cinci mii de sicli de arama; in picioare
avea cizme cu tureci de arama si la umar purta un scut de arama; coada
sulitei lui era ca sulul de la razboaiele de tesut, iar fierul sulitei
era de sase sute sicli de fier" (I Regi 17, 4-7). Goliat avea
aproximativ trei metri inaltime si o greutatea corporala de cel putin
250 de kilograme. Platosa avea peste saptezeci de kilograme, iar sulita
avea aproape opt kilograme. Pe acesta l-a omorat David, care slujea lui
Dumnezeu.
Cand poporul lui Israel a ocupat
Canaanul, popoarele din aceasta regiune au fost distruse, de la mic si
pana la mare, caci Domnul le-a dat in mana lor, precum citim: "Asculta,
Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca sa intri si sa cuprinzi
popoare mai mari si mai puternice decat tine si cetati mari, cu ziduri
pana la cer, precum si pe poporul cel mare, mult la numar si inalt la
statura, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit, spunandu-se: Cine se va
impotrivi fiilor lui Enac?" (Deuteronom 9:1-2). Cu siguranta,
majoritatea uriasilor au pierit in acest moment, doar o parte dintre ei
scapand in tarile din jur; urmele lor constituie astazi un subiect mult
cercetat de antropologi.
Urme ale acestor uriasi au fost
descoperite, de-a lungul vremii, in multe colturi ale lumii. Astfel, in
anul 1911, in urma unor sapaturi efectuate in situl arheologic din
Lovelock Cave, Nevada, au fost descoperite o serie de oase foarte mari,
printre care si o mandibula umana enorma. Mai tarziu, in anul 1950, in
timpul construirii unei autostrazi, in sud-estul Turciei, pe valea
raului Eufrat, au fost descoperite cateva morminte antice, cu oase umane
foarte mari, printre care si un femur lung de un metru si douazeci de
centimetri; intregul schelet ar fi avut patru metri si jumatate. In
cadrul Muzeului National din Bagdad, Iraq, sunt expuse cateva topoare
imense, lungi de aproape patru metri si grele de peste o suta de
kilograme. Acestea, putand fi folosite doar ca niste topoare normale,
aveau nevoie sa fie manuite de niste oameni uriasi.
Uriasii din zilele noastre. Cazuri de gigantism.
Uriasii au disparut cu mult timp in
urma. Oamenii foarte mari de astazi nu sunt asemenea uriasilor de
demult, care ajungeau la niste dimensiuni enorme prin insasi gena lor,
iar nu in urma unor boli. Astazi, cei care cresc enorm, sunt cazuri
nefericite, ei suferind de boli precum gigantismul sau acromegalia. In
cazul acestora, glanda pituitara perturba secretia hormonilor de
crestere, ducand la o dezvoltare fizica anormala.
Majoritatea celor care sufera de
gigantism prezinta afectiuni neurologice, musculare si scheletice. Cel
mai adesea, acestia nu ajung pana la varsta de 40 de ani. Robert
Pershing Wadlow, nascut in ziua de 22 februarie 1918, in localitatea
Alton, Illinois, si mort in ziua de 15 iulie 1940, la varsta de 22 de
ani, a avut o inaltime de 2.72 metri si o greutate de aproximativ 200 de
kilograme. Suferind de gigantism, el nu poate fi numit urias, chiar
daca a fost numit de presa drept cel mai inalt om din lume.
Uriasii din vechime au ajuns astfel in
urma pacatelor, fiind prin fire uriasi, iar pentru ca "n-au avut
intelepciune, au pierit prin nebunia lor" (Baruh 3, 28). La randul lor,
oamenii "uriasi" ai zilelor noastre au ajuns astfel in urma unui
dezechilibru hormonal, iar nu prin firea lor, dovada stand numeroasele
efecte secundare de slabanogire si neputinta ale acestora, care nu erau
prezente in cazul uriasilor din vechime, care erau razboinici.
