26 februarie, 2012

Postul negru, secretul vieţii lungi şi al creierului sănătos

Cercetătorii de la National Institute of Ageing din Baltimore, SUA, au descoperit că persoanele care ţin post negru o zi sau două zile pe săptămînă trăiesc mai mult şi sînt protejate de afecţiuni ale creierului precum Alzheimer şi Parkinson, relatează The Guardian.
Experimentele efectuate pe şoareci şi pe şobolani au arătat că reducerea masivă a numărului de calorii consumate a dus la prelungirea vieţii acestora, însă acest experiment nu poate fi reprodus pe oameni.
Acum, cercetătorii de la National Institute of Aging din SUA au descoperit că persoanele care nu consumă niciun fel de aliment timp de o zi sau două beneficiază de un efect de protejare a creierului de afecţiunile degenerative.
Profesorul Mark Mattson, conducătorul laboratorului de neuroştiinţe al institutului, a declarat: "Reducerea numărului de calorii poate proteja creierul, însă efectul nu poate fi obţinut prin reducerea cantităţii de mîncare consumate. Cea mai bună variantă este adoptarea unor perioade de post total, în care nu se consumă nimic, alternate cu perioade în care se poate consuma orice".
Cercetătorii au descoperit că atunci cînd cantitatea de calorii consumate este redusă drastic se observă creşterea cantităţii de substanţe chimice din creier ce au rolul de mesager celular. Aceste substanţe au un rol important în stimularea creşterii neuronilor din creier, proces ce contracarează efectul afecţiunilor precum Alzheimer sau Parkinson.
"Celulele creierului sînt supuse unui stres ce produce un efect similar celuia pe care exerciţiul fizic îl are asupra celulelor din muşchi. Aşadar, efectul este unul pozitiv", a explicat Mattson.

[Sursa]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu