12 februarie 2012
Îmi amintesc că în urmă cu 14-15 ani m-am întîlnit prima dată cu proverbul: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!”. În cadrul emisiunii radio „arta de a trăi” abordasem atunci ideea de a te ajuta singur, de a face tot ce ţine de tine înainte de a cere ajutor de la altcineva şi un ascultator m-a sunat şi mi-a spus că există acest proverb, de provenienţă, se pare, franceză: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!” Eu nu-l ştiam, dar ştiam că înainte de a cere ajutor trebuie să faci mai întîi tot ce ţine de tine, tot ce îţi este ţie în putere. Acest proverb este cît se poate de corect. Înţelegeţi acum de ce parcă a uitat Dumnezeu de români!? De ce trăim într-o continuă tranziţie de peste 20 de ani? Pentru că am uitat să ne ajutăm singuri. Aşteptăm mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele. Sînt emblematice pentru această epocă imaginile cu acei români la crîşma satului cu apa pînă la genunchi aşteptînd să vină armata să le scoată satul de sub ape. Acum se pare că se repetă cam aceeaşi poveste. În unele locuri, oameni zdraveni şi în putere nu fac nimic ca să se deszăpezească, aşteptînd să vină altcineva să-i ajute, în speţă autorităţile. Chiar şi dacă e vorba de numai cîteva cazuri izolate tot este suficient ca să exprime starea de spirit deplorabilă a majorităţii românilor din zilele noastre şi mai ales a celor din funcţii de conducere. Aşteptăm întruna pomeni, aşteptăm să vină altcineva să ne spună ce să gîndim, cu cine să votăm, ce să strigăm, ce să facem! Este revoltător cum de am ajuns într-o asemenea stare de spirit, lipsiţi de voinţa de a da o mînă de ajutor, lipsiţi de voinţa de a ne ajuta singuri, aşteptînd mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele personale sau ale comunităţii din care facem parte.
Dacă vrei să fii ajutat trebuie să înveţi să te ajuţi singur. Cred că oricare dintre voi care a crescut un copil îşi aminteşte că de cele mai multe ori la strigătele de ajutor ale copilului răspundeaţi numai dacă era vorba de ceva ce depăşea puterea lui. Dacă vă cerea ajutorul într-o chestiune pe care o putea rezolva singur îi spuneaţi să se descurce singur, să-şi ia singur ce are nevoie, sa facă singur ce vroia să facă. Dacă ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, EL intervine abia din acel punct din care noi nu mai putem să facem nimic. Ajutorul lui Dumnezeu ne este oferit abia după ce începem noi înşine să facem ceva în direcţia respectivă! Pentru mine este ceva greu de înţeles cum de am ajuns într-o astfel de stare în care nu facem mai nimic ca să ieşim dintr-o problemă, mai ales la nivel de colectivitate. Cum de am ajuns să ne plîngem întruna aşteptînd să vină altcineva să ne rezolve problemele?! O astfel de stare de spirit trebuie neapărat însănătoşită. Trebuie să învăţăm să începem prin a ne ajuta singuri înainte de a striga „ajutor”! Trebuie să învăţăm să îi ajutăm pe cei pe care îi vedem neputincioşi şi în nevoie. Trebuie să ne apropiem sufleteşte mai mult între noi, să ieşim din letargie socială, să avem mai multă iniţiativă şi curaj în faţa problemelor! Doamne ajută să ne vină mintea cea de pe urmă!
Dacă vrei să fii ajutat trebuie să înveţi să te ajuţi singur. Cred că oricare dintre voi care a crescut un copil îşi aminteşte că de cele mai multe ori la strigătele de ajutor ale copilului răspundeaţi numai dacă era vorba de ceva ce depăşea puterea lui. Dacă vă cerea ajutorul într-o chestiune pe care o putea rezolva singur îi spuneaţi să se descurce singur, să-şi ia singur ce are nevoie, sa facă singur ce vroia să facă. Dacă ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, EL intervine abia din acel punct din care noi nu mai putem să facem nimic. Ajutorul lui Dumnezeu ne este oferit abia după ce începem noi înşine să facem ceva în direcţia respectivă! Pentru mine este ceva greu de înţeles cum de am ajuns într-o astfel de stare în care nu facem mai nimic ca să ieşim dintr-o problemă, mai ales la nivel de colectivitate. Cum de am ajuns să ne plîngem întruna aşteptînd să vină altcineva să ne rezolve problemele?! O astfel de stare de spirit trebuie neapărat însănătoşită. Trebuie să învăţăm să începem prin a ne ajuta singuri înainte de a striga „ajutor”! Trebuie să învăţăm să îi ajutăm pe cei pe care îi vedem neputincioşi şi în nevoie. Trebuie să ne apropiem sufleteşte mai mult între noi, să ieşim din letargie socială, să avem mai multă iniţiativă şi curaj în faţa problemelor! Doamne ajută să ne vină mintea cea de pe urmă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu