08 decembrie, 2009

Schimbarea a început

De ceva timp nu am mai scris pe aici... atâtea lucruri se întamplă în viața mea în timp scurt, încât nici nu știu cu ce să încep. Descoperind noi lucruri, senzații, locuri, sentimente, persoane, realități... Iar întrebarea esențiala este - care este locul și rolul meu în toate acestea? Sper să găsesc răspunsul cât mai curand. Un lucru e cert - metamorfoza a început ireversibil. Dar deocamdată mă voi bucura de Crăciun și Revelion cât mai mult împreună cu ei dragi. Sărbători fericite tuturor!

23 octombrie, 2009

MJLC propune constituirea Agentiei Nationale de Cetatenie

Comunicat MJLC: “Guvernul a aprobat, în şedinţa din 21 octombrie, un memorandum prin care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) a propus reorganizarea Direcţiei Cetăţenie prin transformarea acesteia, începând cu anul 2010, în Agenţia Naţională de Cetăţenie, aflată în coordonarea directă a MJLC.
Propunerea are în vedere decongestionarea activităţii Direcţiei Cetăţenie, în condiţiile în care capacitatea administrativă a acestei direcţii nu a putut creşte corespunzător, din cauza constrângerilor legislative şi bugetare. Se urmăreşte ca dosarele de redobândire a cetăţeniei române sa fie preluate mai rapid şi procesate într-un termen de maximum 5 luni. Astfel, se va asigura garantarea drepturilor şi a intereselor solicitanţilor care nu vor mai fi puşi în situaţia de a aştepta lungi perioade de timp pentru a-şi exercita dreptul prevăzut de lege de a depune dosarele de acordare/redobândire a cetăţeniei române şi de a primi un răspuns într-un termen rezonabil.
Direcţia Cetăţenie va fi reorganizată atât sub aspectul personalului şi atribuţiilor, cât şi al bugetării, noua structură având posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în mod descentralizat, urmând a fi înfiinţate birouri teritoritoriale, în special în judeţele de la graniţa de est.
MJLC şi MAE vor încheia protocoale de colaborare pe aspectele privind procedura de preluare, înregistrare şi verificare a dosarelor de cetăţenie.
Pentru eficientizarea modului de lucru, MJLC va propune măsuri concrete de îmbunătăţire a cadrului legislativ existent.”
[Sursa]

29 septembrie, 2009

Odessa

Plec la Odessa !!! In sfârșit mai scap și eu de București ! Abia astept să plecăm, să mă distrez la maxim într-o mini-vacanță binemeritată! Așteaptp-ne Odessa ! Sper să ma întorc cu impresii cât mai plăcute și de data asta, pentru a le împărtăși cu voi!

25 septembrie, 2009

Se anuleaza o taxa pentru permisul de sedere!

Uraa ! Macar ceva se poate face totusi. Dupa cum vorbeam intr-un articol anterior, taxele pentru permisul de sedere erau prea costisitoare! O stire imbucuratoare, taxa de 230 ron a fost anulata, mai ramane cea de 120 euro. Se fac demersuri, asteptam un raspuns pozitiv. Informatii suplimentare AICI.

24 septembrie, 2009

O zi de toamnă splendidă !

Mă uit afară și abia aștept să se termine ziua de muncă și să fug cu bicicleta în parc. Să mă relaxez de sufocantul București. Să admir copacii, iarba, evadânt din haosul uman... Abia aștept sa plec spre casă, la familia mea, să merg desculță pe pajiste și să aud păsările dimineața cântând. Mă chiamă dorul de casă... dorul de ducă... evadarea relaxantă...

21 septembrie, 2009

Încă trei premii pentru filmul moldovenesc „Arrivederci”

Filmul moldovenesc „Arrivederci” s-a întorst de la Festivalul Internaţional de filme de la Berdeansc, care s-a desfăşrat în perioada 28 august – 03 septembrie, cu încă trei premii, transmite Info-Prim Neo.
Juriul celei de a 12-a ediţii a Festivalului, condus de Preşedintele Uniunii Cineaştilor al Ucrainei, Boris Savcenco, (membrii juriului Iovan Marcovici, Serbia, Eugen Doga, Moldova, Vladimir Dolinski, Rusia, Vladimir Talaşco, Ucraina) a acordat peliculei „Arrivederci” cel mai mare număr de premii – pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună imagine şi Premiul special al juriului „Speranţa festivalului”, decernată lui Ionel Babenco, în vârstă de 7 ani, eroul principal al filmului.
Producătorul şi regizorul peliculei „Arrivederci”, Valeriu Jereghi, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că Festivalul de la Marea Azov a întrunit cineaşti din SUA, Israel, Turcia, Rusia, Belarusi, Ucraina, Moldova, Cehia, Turcia, Serbia, Slovenia, Bulgaria, care au prezentat în jur de 100 de filme artistice, televizate şi documentare. Vizionarea filmului „Arrivederci” a avut loc în Sala mare a cinematografului Central şi s-a terminat cu aplauzele spectatorilor, care au solicitat rularea lui şi în alte zile ale festivalului. „Arrivederci” a fost demonstrat de mai multe ori în perioada desfăşurării forului cinematografic. Valeriu Jereghi a spus că filmul a fost invitat să participe încă la patru festivaluri de filme din Rusia, Ucraina şi Belarusi. Totodată, directorul „Kiev International film festival”, Fedor Krat, a invitat regizorul să prezinte filmul „Arrividerci” în luna noiembrie la Casa Centrală a Filmului de la Kiev, unde vor avea loc şi dezbateri cu participarea politicienilor, cineaştilor şi jurnaliştilor ucraineni. După acest eveniment, fimul moldovenesc va fi demonstrat în oraşele Harcov, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Lvov. Fedor Krat, care este şi producător de filme, a declarat regizorului moldovean că din păcate, Ucraina nu are un asemenea film, solicitând ca Valeriu Jereghi cu echipa lui să producă un „Arrivederci-2” despre copiii părăsiţi ai Ucrainei. Valeriu Jereghi spune că soarta celor doi copii lăsaţi în grija satului şi a lor proprie de către mama plecată la muncă în Italia a stârnit compasiunea cineaştilor şi spectatorilor ucraineni.
Cu atât mai stranie pare a fi indiferenţa şi chiar ostilitatea cu care a fost tratat filmul în R.Moldova de către oficialităţile care nu au iniţiat nici o demonstrare publică în Moldova. În afară de faptul că postul public de televiziune nu a dorit să demonstreze pelicula şi nu a prezentat nici un subiect despre succesul filmului moldovenesc, turneul efectuat în luna martie în Franţa, Italia, Spania, Portugalia a fost umbrit de neimpicarea în promovarea filmului a ambasadelor Moldovei din aceste ţări. Dacă iniţial acestea au dat asigurări că vor participa la organizarea turneului, după indicaţiile primite de la Chişinău, au refuzat să se implice şi chiar să participe la proiectarea filmului, spune regizorul. Mai mult, şefa Misiunii R. Moldova la Consiliul Europei, Eugenia Chistruga, a fost invitată de către oficialităţile de la Bruxelles, dar a refuzat să vină la Parlamentul European, unde pentru prima dată a fost demonstrat un film artistic, acesta fiind fimul moldovenesc „Arrivederci”.
Filmul „Arrivederci” a fost distins cu Grand-Prix al Teleforumului Euroasiatic, desfăşurat la Moscova în noiembrie 2008, unde a concurat cu alte 200 de pelicule din peste 20 de tari.

Concluzie: Cresc si la Moldova oameni !!! ( film recomandat)

Sursa: Info-Prim Neo