Aproape orice mineral se poate trata sau imita. Procedeele
de imitare a mineralelor au atins cote de performanţă foarte înalte (în
laborator se poate obţine o piatră cu compoziţie chimică identică cu cea a
originalului). Uneori chiar şi specialiştilor le este dificil să determine dacă
o piatră preţioasă este veritabilă sau sintetică.
.Stabilirea veridicităţii necesită cunoştinţe de
specialitate şi instrumente specifice.
Noi, cumpărătorii de rând, putem fi foarte uşor păcăliţi sau
dezinformaţi de vânzători, mai ales când criteriile după care ne ghidăm sunt
cele estetice (culoarea şi frumuseţea pietrei). Ni se poate prezenta o piatră
de sinteză ca fiind naturală – cazul cel mai de nedorit – sau putem achiziţiona
o piatră naturală de mai mică valoare ca find alta, valoroasă, numai datorită
faptului că ele seamănă perfect. De data asta nu avem în mână un fals, ceea ce
este îmbucurător, dar am plătit scump ceva ce de fapt este mai ieftin.
Faţă de pietrele sintetice sau din sticlă, pietrele naturale
au, dacă sunt privite în lumină, bule de gaz sau lichid, fisuri, incluziuni
străine. Pietrele sintetice sunt întotdeauna clare, perfect transparente, fără
impurităţi.
Preţul ar trebui să fie primul indiciu – imitaţiile ar
trebui să fie mai ieftine.
Greutatea – cele din materiale plastice sunt uşoare. Cele de
sticlă sunt la fel de grele ca pietrele naturale. În acest caz, temperatura lor
poate să ne ajute: sticla are temperatura mediului ambiant sau se încălzeşte
uşor în palmă, pe când pietrele naturale se încălzesc mai greu.
Uniformitatea – într-un un şirag, mărgelele sintetice sunt
mai uniforme, pe când cele din semipreţioase naturale sunt arareori perfect
identice.
Există pietre de sinteză care sunt, totuşi, declarate geme.
Iată două dintre cele mai cunoscute:
Piatra soarelui si
piatra lunii în varianta lor naturală sunt varietăţi de feldspat.
Imitarea lor se face cu sticlă.
Piatra soarelui (goldstone) albastră, maro sau verde (în
funcţie de culoarea sticlei folosite) este o piatră sintetică, obţinută în
laborator, prin tratarea fizică şi chimică a sticlei, cu o flacără săracă în
oxigen, în care se adaugă minuscule particule de cupru. După răcire, cuprul din
componenţă, distribuit uniform, reflectă lumina prin sticla transparentă care-l
înconjoară. Tocmai aceste puncte aurii sunt cele care deosebesc piatra de
sinteză de varianta naturală.
Opalit sau piatra lunii (cuarţ piatra lunii, cuarţ opalizat,
opal de mare)
Toate aceste titulaturi sunt denumiri comerciale folosite
fie pentru a defini o sticlă sintetică, opalescentă, folosită în industria de
bijuterii, fie pentru a defini diferite varietăţi de opal comun, colorat şi
impur, astfel că trebuie evitată orice confuzie. Are o rezistenţă mai scăzută
la zgârieturi şi este casantă, dar din punct de vedere al finisajului şi
prezentării este ca orice altă piatră naturală. În funcţie de unghiul din care
este privită, are o strălucire interă puternică, aparent transparentă,
alb-lăptoasă, roz sau bleu când este opusă majorităţii culorilor, dar cu o
tentă gălbuie în faţa unui fundal alb. Centrul ei este semi-opac şi poate avea
mici incluziuni. Pe lângă pasta de sticlă, piatra lunii se mai imită şi cu
spinel sintetic şi cu cristal de stâncă tratat termic.
Enumerăm şi câteva dintre cele mai imitate pietre semipreţioase:
Opalul
Dubletele şi tripletele de opal sunt opaluri compozite
sintetice. Într-un dublet, partea superioară a pietrei este din opal preţios,
iar baza este din opal comun potch. Un triplet are trei straturi: o bază de
opal comun, un strat mijlociu de opal preţios şi o parte superioară bombată de
cristal de stâncă, pentru protecţie. Aceste pietre sunt uşor de depistat dacă
le priviţi cu lupa din lateral.
Imitaţiile de opal Gibson au fost produse în laborator, în
1973. Aveau o irizaţie bună, dar modelul şi distribuţia culorii trădau faptul
că erau imitaţii.
În Statele Unite, John Slocum a creat opaluri din sticlă
dură. Acestea nu aveau textura opalului veritabil şi, privite cu lupa, păreau
încreţite.
Mărgelele şi pietrele de opal sintetic din latex polistiren
se găsesc peste tot. Au o scânteiere albăstruie lăptoasă care poate fi
depistată uşor.
Chihlimbar- înlocuit cu diverse răşini recente, produse de
diferite plante exotice: copal, kauri, damar. El mai este imitat şi cu anumite
mase plastice: celuloid, galalit, polistiren, rasini vinilice etc. Ambroidul,
alt substitut pentru chihlimbar, este o ambră compozită, obţinută prin
încălzirea la o temperatură mare a unor bucăţi mici de ambră veritabilă şi
presarea acestora. Este adesea vopsit şi este mai rezistent decât ambra
naturală.
Depistarea falsurilor se face prin folosirea unui ac incins.
Ambra naturală scoate un fum cu miros care seamănă cu cel al tămâii, în timp ce
plasticul se topeşte şi acul lasa pe el o urmă neagră. Este puţin probabil ca
la un târg de minerale să avem un ac la îndemână sau să ni se permită acest tip
de test şi atunci mai putem proba autenticitatea chihlimbarului prin frecarea
cu o bucata de postav: chihlimbarul raspandeste un miros placut de rasina, pe
cand materialele plastice nu. Dar, dacă cumpărăm de pe internet, nu mai poate
fi vorba de aceste metode de autentificare, iată cât de important este ca
vanzătorul să indice exact detalii reale despre produs.
Coral – Pe scurt
spunem doar că el poate fi imitat cu porţelan, os vopsit, sticlă, plastic şi
diferite materiale sintetice. Coralul sintetic obţinut prin aceste procedee
poate fi sculptat, taiat şi şlefuit la fel ca varianta naturală şi poate fi
vopsit ca să imite. Culoarea lui este uniformă, adesea are o nuanţă
roşie-portocalie, care arată nenatural.
Perlele – pe lângă tratamentele de iradiere sau vopsire care
se aplică perlelor naturale sau de cultură, după ele se fac extraordinar de
multe imitaţii. Perlele Tekla sunt sfere mici de sticlă sau glazură pentru
porţelan, acoperite cu o soluţie de solzi de peşte. Perlele Antilla, perlele
Takara şi perlele Dugong sunt perle false, executate din sideful unor melci,
scoici şi respectiv smalţul dinţilor de vacă-de-mare (dugong). Adesea sunt
comercializate drept perle naturale şi perlele-blister de cultură din Australia
(se introduce sub mantaua scoicii o bucăţică de argilă sau balsam de Canada;
scoica secretă un înveliş subţire de sidef în formă hemisferică. După culegerea
perlelor, miezul străin este scos şi este înlocuit cu o perlă hemisferică mai
mică). Tot pentru falsificarea perlelor se utilizează şi operculumul (numit şi
”ochi de pisică chinezesc”), un produs de culoarea porţelanului, obţinut din
capacul unui melc din insulele dintre Australia şi Asia.
Uneori perlele de cultură sunt comercializate drept perle naturale.
Cu ajutorul cuarţului se pot imita foarte multe pietre:
Rubinul poate fi imitat prin fierberea cuarţului în ulei
colorat în roşu. Depistarea falsului se poate face prin frecarea pietrei cu
acetonă sau alcool, când o parte din colorantul roşu se duce.
Smaraldul se imită prin cristale de cuarţ scufundate în
vopsea pentru materiale plastice, de culoare verde. Falsul poate fi depistat
prin zgârierea pietrei cu un obiect de metal ascuţit, astfel vopseaua va fi
îndepărtată.
Citrinul fals se obţine prin coacerea ametistului sau
cuarţului fumuriu.
Acvamarinul se imită prin folosirea unui spinel sintetic
fabricat prin fuzuine la flacără.
Surse: Mircea-Dragomir Andrei, Heinz Karl – Pietre preţioase
fine ornamentale, perle
Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi
decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat
CRISTALELE SINTETICE
Cristalele sintetice pot fi obţinute în laborator, folosind
o secţiune de cristal natural drept germene. Aceasta este pusă într-un rezervor
cu lichid şi cristalul natural măcinat este expus la presiune şi curent
electric. Cristalele sintetice se pot obţine într-un timp de ordinul zilelor,
pe cînd cristalul natural are nevoie de mii de ani. Este o diferenţă. Cristalul
natural se dezvoltă în mii de ani, dar în tot acel timp absoarbe toate
energiile din modificările suferite de pămînt. Aceste energii îi conferă
cristalului natural capacităţi şi informaţii care îi lipsesc cristalului
sintetic.
Consideraţi cristalul sintetic drept o copie de ceară
reprodusă artificial după lucrul real. Este ca un copil cu creierul neted. Nu
posedă inteligenţă şi informaţii. Acţionează numai la stimul şi răspuns. Va
acţionala primele nivele energetice, nu însă şi la cele superioare. Cristalul
sintetic ar putea fi folosit la trimiterea energiei pe al doilea nivel
energetic, ecranul electric din jurul corpului fizic. Nu va putea să acţioneze
asupranivelului afectiv sau mental superior. Ştiinţa a descoperit că cristalele
sintetice sînt limitate faţă de cele naturale. Cristalele sintetice
dintr-omemorie de calculator încep să-şi piardă capacităţile de stocare după
mai mulţi ani. Cele naturale nu-şi pierd niciodată capacităţile.
Cristalele sintetice pot fi transformate în cristale
naturale prin mai multe metode. Iată una dintre ele: puneţi un cristal sintetic
lîngă un cristal natural sub o piramidă şi lăsaţi-le 33 de zile.
Altă metoda necesită proiectarea mentală în cristalul
sintetic pentru a crea şapte intrări destinate celor şapte maeştri ai celor
şapte raze. Chemaţi-i pe maeştri în cristal, să-i dea lecţii. Durează şapte
zile.O metodă excelentă de a vă menţine încărcaţi cu energie datorită
cristalelor este să purtaţi cristalul subformă de bijuterie. Nu este doar
decorativ, ci acţionează asupra sistemelor noastre energetice atîta timp cît
este purta.
Sursa: Cartea Cristalelor
Diamante artificiale
Transformarea diamantului in grafit, la temperatura joasa,
fiind exoterma, transformarea inversa trebuie sa fie favorizata, conform
principiului Le Chatelier, la temperatura inalta. Tot conform acestui
principiu, transformarea grafitului in diamnat trebuie sa fie favorizata de
presiune, deoarece diamantul are o densitate mai mare (deci un volum mai mic la
masa egala) decat grafitul. Incercari numeroase de a fabrica diamante
sintetice, efectuate in timp de aproape un secol au esuat.
Incepand din 1955 se fabrica industrial diamante sintetice,
prin incalzirea grafitului la cca. 3000° si 125 000 atm. Viteza transformarii
este marita prin mici adaosuri de Cr, Fe sau Pt. Rolul catalizatorului consta,
para-se, in formarea unui film din metal topit pe suprafata grafitului. In
aceste conditii metalul dizolva carbon si il precipita ca diamant, mai putin
solubil. Se obtin diamante negre de 0,02-0,05 g, care se utilizeaza in scopuri
industriale.
Un procedeu recent promitator pentru obtinerea diamantelor
se bazeaza pe un principiu diferit : se trece metan, la o presiune mai joasa
decat cea atmosferica peste pulbere de diamant su dimensiunea de 1 micron,
incalzita la 1000°. Micile cristale de diamant servesc ca centre de
cristalizare ; O parte din carbonul rezultat prin descompunerea metanului se
depune pe suprafata acestor cristale a caror retea se extinde astel in spatiu;
o alta parte din carbon se depune ca grafit. Grafitul se indeparteaza prin
incalzire cu Hidrogen la 50 atm, deoarece se hidrogeneaza mult mai repede ca
diamantul.
Sursa: http://www.scritube.com/stiinta/chimie/Diamantul-referat-la-chimie23627.php
Ghidul Cumparatorului de bunuri din metale pretioase si/sau
pietre pretioase
-extras-
Pietrele de imitatie
Exista foarte multe pietre de imitatie pentru pietrele
scumpe. Imbracand forme chimice diverse, de la banale sticle si materiale
reproduse sintetic, toate aceste imitatii sunt periculoase intrucat sunt
aproape imposibil de depistat fara oanaliza riguroasa de laborator. In sens
larg, absolut orice piatra care nu este ce sustine descrierea sa, reprezinta o
imitatie. Se pot intalni astfel imitatii de pietre scumpe realizate cu ajutorul
altor pietre scumpe.
Dubletele si tripletele
Acest tip de imitatii consta in realizarea de „pietre
compuse”, unde alaturi de o piatra naturala , sunt lipite alte pietre de
imitatie sau pietre naturale cu o valoare mai scazuta. Lipirea celor doua sau
trei parti se realizeaza fix, linia de lipire devenind invizibila pentru ochul
liber.
Imitatii produse prin tratamente
Unele pietre naturale pot fi supuse anumitor tratamente
(chimice sau fizice) ce modifica aspectul lor (culoare, lustru, transparenta
etc.), acestea devenind pietre de imitatie. Unde poti verifica produsul
cumparat?
Directia Metale Pretioase si Pietre Pretioase din cadrul
ANPC, dispune de laboratoare de analiza si personal autorizat sa realizeze
verificari si expertizariale obiectelor din metale pretioase si pietre
pretioase.
Sursa: Ghidul Cumparatorului de bunuri din metale pretioase
si/sau pietre pretioase
Minerale toxice, minerale radioactive
Minerale care afecteaza sanatatea omului se impart in doua
categorii: toxice si radioactive. Odata identificate cele toxice pot fi inchise
in cutii transparente etanse. In ceea ce priveste mineralele radioactive ,
acestea sunt mai greu de identificat deoarece multe dintre ele apar sub forma
de minerale incluse in roci si minerale obisnuite.Radioactivitatea se poate
pune in evidenta cu un contor Geiger, dar nu toata lumea are la indemana un
astfel de instrument.
Sunt cateva zone in tara unde s-au exploatat minereuri de
uraniu: Suceava si in regiunea Banat la Ciudanovita,Varful Boului, Ruschita. In
zonele acestea exista contaminari grave ale mediului, in special in parauri si
halde de steril neprotejate, asa ca ar fi bine sa nu adunati minerale sau roci
din zonele respective. Minele din zonele respective acu sunt inchise, iar in
timpul functionarii aveau un regim special de securitate, astfel ca, nicio
piatra nu putea iesi de acolo.
In zonele apropiate de aceste mine au fost depozitate halde
de steril,astfel incat mediul a fost grav contaminat. In continuare e
prezentata o lista cu principalele minerale toxice :
- mercur
- arsenic
- auripigment
- arsenopirita
- realgar
- antimonit
- malachit
- sulf
- azurit etc.
Mineralele toxice pot fi periculoase prin ingerare sau
inhalare.Este bine sa va spalati pe maini dupa atingerea lor.In general este
bine sa va spalati pe maini cand atingeti orice roci sau minerale,chiar daca va
sunt cunoscute,ele pot contine urme sau resturi de minerale toxice.
Mineralele radioactive sunt periculoase prin emisii de
radiatii,asa ca nu trebuie sub nici o forma tinute in casa,pot face rau de la
distanta fara sa fie atinse. De obicei se pastreaza in cutii speciale din
plumb. Sunt destul de rare si majoritatea au un continut bogat de uraniu. (exp:
uraninit sau pehblenda care e cel mai radioactiv mineral)
Asadar, inainte de a arunca, gandeste-te bine: ar putea fi ceva folositor, care sa te scuteasca de o cheltuiala!
