Este
foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se
tîrăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în
drumul lor către succes. Cum se explică faptul că unii care dovedeau în
copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat pînă la
urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic
deosebit, au reuşit în viaţă? De ce sînt cupluri care se ceartă şi apoi
se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se
destramă şi chiar sînt fericite? Răspunsul la toate aceste întrebări
ţine cont de faptul că noi "decidem şi gîndim sub influenţa
sentimentelor", după cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la Harvard.Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional. "Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei", ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, "Emotional Intelligence".
În prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:
- intelectul (IQ) şi
- inteligenţa emoţională (EQ).
"În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă
cu cît lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe
primul plan" (Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
Intelectul - IQ (capul)
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
Intelectul - IQ (capul)
- ne ajută să facem socoteli;
- ne ajută să procesăm informaţii;
- se bazează pe logică;
- ne ajută să rezolvăm probleme;
- ne ajută să reuşim la şcoală;
- în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;
Inteligenţa emoţională - EQ (inima)
- ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
- ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
- ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii puternice, care durează;
- ne ajută să ne transformăm;
- ne ajută să învăţăm din experienţă;
- ne ajută să fim creativi;
- ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.
Dezavantajele intelectului
- funcţionează bine doar cînd sîntem calmi;
- funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa emoţională; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luam rapid decizii;
- este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
- rămîne relativ constant toata viaţa.
Avantajele inimii
- funcţionează bine în orice situaţie;
- functionează rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din această cauză ne putem baza pe EQ cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luăm rapid decizii;
- este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
- poate creşte, chiar foarte mult.
Iată un exemplu dat de
Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa dintre intelect şi
inteligenţa emoţională: Doi copii se plimbau printr-o pădure. Unul din
ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte apreciat de adulţi
(IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură, dar foarte
descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile persoanelor
inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul
face repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la concluzia că nu poate
scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi
verifică pantofii şi îşi strînge mai bine şireturile. Primul, foarte
trist, îi spune că a facut calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs
dacă o iau la fugă. Cel de-al doilea îi răspunde, cu
acelaşi calm: "Te-nşeli!
Tot ce
trebuie să fac este să fiu cu un pas înaintea ta." (păstrarea calmului
şi mintea limpede în situaţii critice, sînt alte două caracteristici ale
persoanelor inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi. Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut ca să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vîrstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv. Poate că nu întîmplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobîndim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000: supremaţia trăirilor sufletesti care ia locul spiritului materialist, al gîndirii reci, al gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiţia, blîndeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia.
Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi. Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut ca să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vîrstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv. Poate că nu întîmplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobîndim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000: supremaţia trăirilor sufletesti care ia locul spiritului materialist, al gîndirii reci, al gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiţia, blîndeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia.
Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.
[Autor necunoscut]
