În câte feluri iubesc oamenii?

Răspunsul cel mai simplu ar fi că oamenii iubesc în multe feluri. Mai exact, fiecare în felul lui. Dar acesta este un răspuns care nu aduce nici un fel de cunoaştere. În ignoranța în care, personal, mă zbat (poate şi tu) am nevoie de mai mult decât un răspuns poetic şi în nici un caz de unul sceptic („Felurile de a iubi sunt în mod esenţial neclasificabile”).
Gândeşte-te la nori. De câte feluri sunt norii? Dacă te uiți pe cer, în fiecare zi, vei găsi forme extrem de variate. Cu toate acestea, meteorologii au distins patru categorii de nori: cumulus, nimbus, cirus şi stratus. Acestea se pot combina, generând forme mixte, precum cumulo-nimbus. Cu ajutorul acestor categorii poți descrie cerul unei zile, indiferent de anotimp. Evident, doi nimbus nu sunt identici. Sunt, însă, suficient de asemănători pentru a fi incluşi în aceeaşi clasa. În acelaşi fel operează acea parte a psihologiei numită „psihodiagnostic", care caută profile-tip de personalitate. Deşi oamenii sunt unici, ei pot fi aşezați sub mai multe "umbrele", grație asemănărilor dintre ei.
Contururile pe care psihodiagnosticul clinic şi meteorologia le trasează, în domeniile lor, le caut şi eu, de ceva vreme, în domeniul iubirii. Iată ce am găsit: mi se pare că oamenii iubesc în doua mari feluri. Am numit aceste feluri IUBIRE-RĂSPUNS, respectiv IUBIRE-DĂRUIRE şi le voi analiza pe rând. Încep cu iubirea-răspuns, care e de departe cea mai răspândită modalitate de a iubi, pe această planetă.


1. Iubirea-răspuns
Iubirea-răspuns este un amestec de iubire, aşteptări şi dorințe personale. Într-un limbaj mai mistic, este o combinație de Sine (în sens transpersonal, nu freudian) şi Eu. Această iubire începe cu mine şi apoi ajunge la tine. Iată cum: Mie îmi place foarte mult ciocolata. Tu îmi cumperi ciocolată, iar eu, ca răspuns, te iubesc. Observă tiparul (exemplul cu ciocolata se poate multiplica la nesfârșit): eu am nevoie/îmi doresc ceva, tu îmi oferi acel ceva. Abia după ce nevoia sau dorința mea a fost satisfăcută încep să te iubesc. Eu te iubesc pentru că tu faci ceva pentru mine. Dacă nu faci, nu te iubesc.

Prin urmare, nu este o iubire liberă, ci condiționată. Eu nu te iubesc indiferent dacă tu faci sau nu ceva pentru mine. Nu, nu. Te iubesc, după ce primesc ceva de la tine, după ce ai venit în întâmpinarea unei nevoi personale. Atenție, nu spun că acesta e un lucru bun sau rău. Deocamdată constat. Deşi, fie vorba între noi, fiind vorba de iubire, sunt înclinat să cred că oricum e ceva minunat. Iubirea-răspuns conține, în subtext, următorul mesaj: „Fă-mă să mă simt bine, fericit!". Are o dominantă receptivă (mai întai primesc ceva de la tine) motiv pentru care, făcând legătura cu Principiile Arhetipale, o consider un aspect al Principiului Feminin. Eu am nevoie să călătoresc în străinătate, să văd şi să mă bucur de locuri frumoase. Dar tu nu călătorești cu mine. Ei bine, pe tine nu te iubesc. Dar pe tine (un altul), care ai o nevoie similară şi care mă insoțeşti, pe tine te iubesc.

Am nevoie, când mă întorc seara, de la slujba, să găsesc mâncare gătită. Vreau ca tu să-mi faci de mâncare, tu îmi faci de mâncare, iar eu te iubesc. Dacă nu ştii să găteşti, dacă nu-ți place sau te-ai săturat să-mi faci de mâncare, avem probleme. Nu te mai iubesc.

Am nevoie să mă admiri, să-mi spui că sunt frumoasă, specială, deosebită. Tu mă apreciezi şi eu te iubesc. Când imi arăți imperfecțiunile, defectele, viciile, iubirea mea pentru tine dispare.Eu doresc să facem dragoste şi tu eşti disponibilă erotic. Ca răspuns, te iubesc. Însă nu te mai iubesc dacă eşti obosită, dacă nu ai chef sau dacă, Doamne fereşte, eşti atrasă de altcineva.

După ce am eşuat, mă aştept să mă încurajezi, să-rni spui că ai încredere în mine şi că data viitoare sigur voi reuşi. Tu faci asta, iar eu te iubesc. Dacă tu nu te pricepi sau, din motivele tale, alegi să nu fii alături de mine, sunt frustrată şi dezamăgită. Astăzi nu te mai iubesc!
În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele. Ele sunt pe primul loc. Ca recampensă pentru faptul că le satisfaci, eu te iubesc.
Iubirea mea nu pleacă de la mine spre tine pur şi simplu. Ai vrea tu... Există condiții, exigențe, standarde.
Totuşi tabloul nu este aşa ideal cum îl zugrăvesc. Ai anumite aşteptări la care, surpriză, partenerul nu raspunde. Ce se întâmplă atunci? Suferi. Suferi pentru că nu-ți aranjează frumos hainele în şifonier, pentru că nu are un job mai bine plătit, suferi pentru că vorbeşte la telefon cu fostul ei iubit sau cu fosta lui prietenă, suferi pentru că uită să-ți aducă flori, suferi pentru că nu-i plac drumețiile lungi, suferi pentru că munceşte până târziu, suferi pentru că nu are opțiuni politice ferme, suferi pentru atenția pe care o oferă fratelui sau surorii, suferi pentru că, nu-ți spune, cu lux de amănunte, cum se simte.

Și ce faci în acest caz? Da, asta faci. Încerci să îl schimbi. Să o modelezi. Să îi modifici comportamentele. Să îi refaci structura de personalitate.
Știi ce am învătat eu, până la aceşti aproape 40 de ani, spre care mă îndrept vertiginos? Că incercarea de a-l schimba pe celălalt este nu doar inutilă ci şi, pentru cei care au simțul umorului, comica. Este ca şi cum pe tine te doare stomacul şi te duci la doctor, rugându-l să prescrie o rețetă pentru vecinul tău. Draga mea/dragul meu, boala este a ta! Ca să te simți bine, nu altcineva trebuie să se schimbe. Schimbă-te tu, dacă simți nevoia unei schimbări. Ciocnirea dintre aşteptările tale şi realitatea celuilalt este fatală. Este imposibil să nu fii frustrat. Însă celalălalt, aşa cum este el, nu este responsabil pentru frustrarea ta. Tu eşti frustrat pentru că nu îți sunt împlinite aşteptările. Aşteptările sunt ale tale: tu ai o anumită imagine, imagine ce există exclusiv în capul tău, şi în raport cu realitatea binențeles că pare necorespunzătoare, insuficientă, frustrantă, dureroasă. Tu nu iubeşti pe cineva real, eşti îndrăgostit de o imagine şi de un set de idei.

Iubirea-răspuns, atunci când o poți privi în totalitate (simbolic – pe ambele fețe) conține şi suferință. Când celălalt trebuie să fie într-un anumit fel pentru ca tu să fii satisfăcut, vei suferi în mod necesar dintr-un motiv foarte simplu: natura umană nu este fixă. Realitatea este, prin natura sa, vie, flexibilă, curgătoare. Cum spunea Heraclit: nu te poți scălda de două ori în apele aceluiaşi râu. Cel care astăzi te mângâie cu duioşie mâine va fi un pic diferit: poate atingerea lui va fi un pic mai rece sau mai aspră, poate va fi sufocantă sau dominatoare, poate va fi mecanică, lipsită de vlagă. Cea care astăzi te ascultă cu atenție mâine nu va mai fi interesată de aceeaşi poveste, poate va dori ca şi tu să o asculți sau va fi pur şi simplu ocupată cu altceva.

Și Buddha şi psihanaliza aveau dreptate: dorința este suferință! Când împlinirea sau fericirea ta depind de altcineva, într-o anumită măsura, suferința este inevitabilă. Când frustrarea atinge un anumit prag, pe care Eul nu-l poate tolera, iubirea-răspuns încetează.
Iubirea-răspuns este naturală, face parte din viață. Ea ne arată, sistematic şi dureros, că nu am realizat unitatea. Eu nu sunt întreg dacă depind de tine. Dacă fericirea mea e în mâinile tale, libertatea pe care o simt nu e decât o amăgire. Sunt încă legat de tine, am nevoie de tine pe diferite planuri, sufăr dacă lipseşti din viața mea sau nu te armonizezi, cu dorințele mele. Acesta e nivelul meu de evoluție. Până aici s-a dezvoltat viața în cazul meu.

2. Iubirea-daruire

În oglindă cu iubirea-răspuns, iubirea-dăruire este o iubire pură, necontaminată de aşteptare şi nevoi egocentrice. În acelaşi limbaj mistic, este Sinele sau, mai bine zis, o modalitate de manifestare a Sinelui (o altă
modalitate este înțelepciunea).
Iubirea-răspuns începea cu mine. Iubirea dăruire, începe cu tine. În
iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele, în iubirea-dăruire sunt focalizat pe nevoile tale. Este o iubire matură în cel mai înalt grad, deoarece se oferă fără a pune condiții, fară a se negocia, fără a cere ceva în schimb. Prin comparație, iubirea-reactivă are o notă infantilă.
Iubirea-dăruire conține mesajul: „Mă bucur să-ți ofer asta. Nu aștept nimic în schimb.". Dominanta ei este emisivă (ea pleacă din mine, direct, fără ca tu să fi făcut ceva), de aceea o consider un aspect al Principiului Masculin. Asta nu înseamnă că este practicată dominant de bărbați! Fac această precizare pentru cei care n-au citit capitolul despre principiile arhetipale sau l-au citit şi n-au înțeles nimic (variantă puțin probabilă - am o părere foate bună despre inteligența cititorilor mei).

Iubirea-dăruire seamănă cu actul de a avea grijă de o floare. Mă bucur să te îngrijesc pe tine, floare, dar nu-ți cer să înfloreşti pentru mine. Nici nu mă retrag din viața ta dacă nu înflorești sau dacă înfloreşti când sunt eu plecat în vacanță şi de tine are grijă, temporar, altcineva. Indiferent de ritmul creşterii tale, eu continui să am grijă de tine. Mă retrag atunci când şi tu te retragi. Dacă ai vorbi şi mi-ai cere să plec, pentru că doreşti să fii ingrijită de altcineva, de asemenea m-aş retrage, întrucât nu vreau să am grijă de tine împotriva voinței tale.
Cum ştiu că te iubesc cu adevarat, cum îmi dau seama dacă iubirea mea este hrănitoare? Foarte simplu.

OBSERV DACĂ IUBIREA MEA TE AJUTĂ SĂ TE DEZVOLȚI!

În opinia mea, evoluția este criteriul iubirii: când te iubesc - tu evoluezi. Hrănit/hrănită cu iubirea mea, tu creşti, te dezvolți pe diferitele niveluri ale ființei tale. Aceste niveluri pot fi ierarhizate de la inferior la superior.
Tu ai nevoie de hrană fizică, de pildă lapte (dacă eşti bebeluș). Eu iți ofer acest lapte (sunt mama ta). Tu sugi la sânul meu şi creşti. Eu nu-ți cer nimic în schimb, nici acum, nici peste 30 de ani, când vei fi o namilă de om, cu un portofel ticsit cu lei noi. Aceasta este iubirea-dăruire.
Sunt soțul tău. Îmi spui că ai întâlnit un bărbat care-ți împărtăşeşte pasiunea pentru teatru, cu care poți discuta despre autori, scenarii, actori. Eu sunt o natură mai activă şi nu pot sta 2-3 ore țintuit în fotoliu. Aşa cum mă bucur pentru tine, nu te părăsesc pentru că mergi eu el la teatru, nici nu caut o altă femeie, în secret, ca să te pedepsesc. Continui să fac celelalte lucruri împreună cu tine, mai ales că acum eşti mai relaxată.
Iubirea-dăruire are ca efect evoluția celei pe care o iubeşti. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuți, o stimulezi, o sprijini să devină o ființă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gandeşti şi actionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi devenind mai sănătoasa, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înțeleaptă. Îi oferi ceea ce o face în mod real fericită.

Într-un registru mai ezoteric, o ajuți să manifeste principiul pe care îl conține şi să integreze principiul polar opus, adica O AJUȚI SĂ SE APROPIE DE DUMNEZEU.
Acesta este cel mai minunat dar pe care i-l poți face. Este iubirea-dăruire în aspectul ei elevat, spiritual. Să răspunzi celor mai profunde nevoi (de tip spiritual), să-i facilitezi accesul la spiritualitate, s-o ajuți să-şi ridice nivelul de conştiință, să o impulsionezi să vibreze pe frecvențe mai înalte.
Această iubire este mult mai mult decât atracția pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ți le inspiră cineva în compania căruia te simti bine. Este preocupare activă şi efort pentru a-i sprijini creşterea spirituală, este intenție tradusă în fapt, este dorința de a vedea o altă ființa devenind liberă (sau mai liberă).
Într-un fel, iubirea-dăruire este şi ea intricată cu o nevoie personală (ca şi iubirea-răspuns), cu diferența că această nevoie este foarte pură. Eu, cel care iubesc, în evoluția mea, am nevoie să fac experiența dăruirii. Am nevoia să trăiesc experiența de a oferi cuiva ceva din energia mea, din timpul meu, din cunoaşterea mea, fără să cer ceva în schimb.

Prin urmare, atunci când te iubesc gratuit, îmi ofer şi mie şansa de a trăi o experiență cu totul nouă, anume dăruirea fără condiții. Acest „fără condiții" mă face să echivalez iubirea-dăruire cu iubirea-spirituală, deoarece acesta este felul în care îmi imaginez că Spiritul (Dumnezeu, Sinele) iubeşte tot ceea ce este viu.
Iubirea spirituală este un fel de a spune „Vreau să fii fericită", dar nu în înțelesul obişnuit, psihologic, ci în cel spiritual: „Vreau să cunoşti fericirea supremă, vreau să-l cunoşti pe Dumnezeu, vreau să-ți revelezi Sinele".
Ceea ce mă determină să mă comport aşa este valoarea pe care o atribui spiritului tău, atenția pentru nevoile tale cele mai înalte, preocuparea pentru dorința ta ultimă, aceea care te eliberează de iluzia acestei lumi. Ceea ce eu sunt gata să-ți ofer se adresează Spiritului din tine. Nu se adresează corpului şi nici minții.

În cazul iubirii-răspuns, oamenii care-şi spun „Te iubesc" ajung sa-şi spună „Nu-mi mai pasă de tine" sau chiar „Te urăsc", atunci când intră din nou pe deficit, adică nu mai primesc ceea ce primeau. De la „Eşti cel mai important pentru mine" se trece la „Altcineva este mai important" sau „Nu mai contezi". De ce? Ce stă la baza acestei tranziții? Frustrarea! Eu aştept ceva de la tine, iar tu nu-mi dai. Aceasta este iubirea-răspuns, amestecul subtil de afecțiune şi aşteptări.
Iubirea-dăruire este la polul opus. Este o iubire fără aşteptări, euforică, pură, minunată. Este ca şi cum ai fi Soarele, care te iubeşte chiar dacă tu nu-l placi.
Te întrebi, probabil, dacă a iubi în acest mod nu e cumva ceva nerealist, bălmojelile unui tip care nu mai face față caniculei şi a început să vorbească în dodii. Doar ai şi tu pasiuni, ai tot felul de dorințe şi nevoi, prin ce miracol să le suporți şi, mai mult decât atat, să participi la împlinirea nevoilor altuia?

Dacă nu ai trăit experiența unei astfel de iubiri (şi nu ai trăit, altfel nu ai pune această întrebare legitimă), lasă-mă să-ți explic mecanismul. E simplu de tot. Pentru a iubi în acest fel trebuie să descoperi, înlăuntrul tău, sursa inepuizabilă de energie iubitoare. După ce ai localizat-o, nu-ți rămâne decât să te branşezi la ea.
„Te iubesc pentru ceea ce primesc de la tine" din iubirea condiționată se transformă în „Te iubesc pentru că sunt plin cu iubire". Iubirea curge înăuntrul meu, mă umple şi se revarsă, motiv pentru care îmi face bine să te iubesc şi chiar îti sunt recunoscător dacă te laşi iubită, pentru că mă scapi de ceea ce ar putea deveni o pacoste ( inundații interioare).
Altfel spus, iubindu-te (sau iubindu-vă) îmi fac şi mie un serviciu, am grijă de mine. E ca şi cum, în casa mea, un robinet ar curge tot timpul. La început a fost bine, pentru că eram în criză de apa, însă după ce am umplut toate sticlele şi bidoanele mi-am dat seama că am o problemă. Trebuie să le dau şi vecinilor de pe stradă şi mă bucur dacă acceptă, ce să le cer în schimb?

Cred că a evolua din punct de vedere spiritual înseamnă a deveni mai disponibil şi mai apt în a sesiza nucleul spiritual din celălalt, a respecta şi a asista această sămânță divină în procesul de creştere.
Este şi uşor să iubeşti pe cineva pentru totdeauna, din clipa în care ai sesizat în el sau în ea Sinele: Sinele este ceva de o frumusețe irezistibilă, de care este imposibil să nu fii atras şi pe care să o uiți. În el sau în ea este ceva ce-ți aminteşte de Dumnezeu, adică te leagă de o realitate sublimă.
Mă refer la Dumnezeu care este ca un copac din care tu eşti o frunză. „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele", de asta iți amintești? Mă refer la Dumnezeu care este în mâinile tale atunci când le întinzi pentru a dărui, a mângâia, a ajuta. Mă refer la Dumnezeu care face în fiecare zi soarele să strălucească, aerul să circule şi pâmântul să fie stabil, astfel încât să poți merge pe el. şi peste toate acestea, te trezeşte în fiecare dimineață, oferindu-ți o nouă şansă de a-l descoperi.
Acesta e Dumnezeul la care mă refer şi despre care multă vreme nu am avut nici o idee, ocupat fiind cu reprezentările social autorizate. Acest Dumnezeu este în mod natural Frumusețe, Iubire, Armonie, Conştiență şi, cu siguranță, mult mai mult, doar că mintea, mea proastă nu-şi poate reprezenta.

Relațiile de cuplu în care nu există această percepție, mai devreme sau mai târziu, se încheie (ele pot continua în plan exterior, social). Este ca şi cum cei doi şi-ar epuiza, încet-încet, rezervoarele, până când nu mai rămâne nimic. De ce? Pentru că nu au fost conectați la Sursă, de unde şi-ar fi putut reînnoi rezervoarele de apă. Goliți definitiv, vor pleca în căutarea altor persoane, de la care să se alimenteze. Această nouă relație va avea, inevitabil, acelaşi final, dacă nu descoperă izvorul divin din ei înşişi.
Iubirea care nu vine de sus (de dincolo de Sahasrara Chakra, pentru inițiați) nu poate dura. Ea încetează la un moment dat tot aşa cum un automobil care a consumat benzina încetează a se mişca.
Sinele este iubire şi a manifesta Sinele înseamnă a exprima iubirea de care eşti capabil în acest moment, este ca o radiație a inimii în toate direcțiile! Aceasta este iubirea: Iubirea nonposesivă şi exuberantă!

Adrian Nuță - „Despre Iubirea Nonposesivă și exuberantă”

[Sursa]