Liberalizarea vizelor între Rusia şi UE nu pune în pericol R. Moldova

Un articol de Denis Cenuşă

Aberaţiile întâlnite în spaţiul public autohton (Rep. Moldova), inundat de comentarii speculative dedicate relaţiilor Rusia-UE, comportă un risc pentru conştientizarea stării adevărate a lucrurilor. Decorate cu raţionamente greşit interpretate, acestea seamănă mai mult cu încercare de a şantaja oficialii europeni, decât cu lămurirea esenţei relaţiilor ruso-comunitare pentru “omul de pe stradă”. Deja ne-am obişnuit cu aceea că subiectele despre Rusia sunt folosite pentru a speria opinia publică, dar cred că trebuie să existe nişte limite şi aici.

Vorbim acum despre dialogul dintre Moscova şi Bruxelles focusate pe deschiderea frontierelor europene pentru cetăţenii ruşi. Oficialii celor două părţi sunt gata să discute despre aceasta la summitul preconizat pentru 30 mai curent în Rusia. Desigur, concretizarea negocierilor privind liberalizarea vizelor pentru ruşi trezeşte invidie arzătoare în rândul statelor care stau “în rând” pentru aceeaşi facilitate de mai mult timp. Există însă o explicaţie rezonabilă de ce Rusia este înainte de noi şi de alte ţări din acelaşi Parteneriat Estic. Or, Moscova împreună cu europenii s-au angajat, încă la summitul din 10 mai 2005, să creeze 4 spaţii comune de cooperare, unul din care vizează şi libera circulaţie. Moldova, Ucraina sau statele din Caucazul de Sud au primit asemenea oportunitate graţie Parteneriatului Estic, lansat tocmai la 7 mai 2009.

Cu toate acestea, negocierile dintre Rusia şi UE nu sunt nici la jumătate de cale. Oficialii europeni sunt destul de sceptici faţă de această perspectivă. Rezerve mari au fost enunţate la debutul acestui an de către Catherine Ashton, responsabila de afacerile externe europene. Cărţile au fost aruncate pe masă şi acestea sunt triste pentru Rusia. Potrivit declaraţiilor lui Ashton [1], Moscova trebuie să efectueze un volum mare de lucru pentru a atinge acest obiectiv, acum însă, fiind departe de acest moment. Impedimentele confruntate de autorităţile ruse ţin de imaginea nu tocmai pozitivă care o vreme domina în interiorul opiniei publice a mai multor state europene. Ne amintim de “veto-urile” Poloniei conduse de Kaczinsky şi ulterior al Letoniei, care protesta împotriva Moscovei pe lângă altele şi pentru nesoluţionarea “conflictelor îngheţate”, stopând negocierile pentru semnarea acordului strategic, menit să substitue Acordul de Parteneriat şi Cooperare Rusia-UE, expirat în 2007.

Negocierile dintre partea rusă şi cea comunitară sunt anevoioase şi se împotmolesc în chestiuni sensibile legate de segmentul comerţului bilateral, exportului sau de chestiunea energetică, ceea ce involuntar afectează şi consultările privitoare la liberalizarea regimului de vize. Comparativ cu acestea relaţiile Moldovei cu partenerii europeni sunt pe o linie asendentă, având o finalitate clară, care se datorează nu doar schimbărilor politice, dar şi aspiraţiilor europene tradiţionale ale autorităţilor şi populaţiei, care oferă un grad mai accentuat de interes şi înţelegere din partea Bruxellului.

Acest punct de vedere trebuie să calmeze spiritele celor giraţi de temerile că Rusia ne va întrece în domeniul liberalizării vizelor cu UE. Parteneriatul Estic ne oferă un format bilateral şi multilateral mult mai generos, bazat pe principiul meritocratic, ce ne oferă toate pârghiile pentru a obţine un regim de călătorie facil cu UE înainte de alţi parteneri regionali, dar şi decât Rusia.

Mi se par cel puţin naive protestele celor care indirect se pronunţă pentru trenarea negocierilor ruso-comunitare în problema liberalizării vizelor, doar pentru că ar exista un lanţ de riscuri pentru integritatea teritorială a Moldovei, soluţionarea conflictului transnistrean sau statalitatea ţării. Acum vine rândul argumentelor, care sper să-i convingă pe militanţii acestor idei eronate şi nejustificate:

• Rusia are de soluţionat probleme “imense” în comparaţie cu Moldova, la capitolul lichidării obligativităţii vizelor în relaţie cu UE. Principalele ţin de securizarea documentelor, aplicabilitatea paşapoartelor biometrice pe teritoriul şi de către populaţie, combaterea migraţiei ilegale şi a altor fenomene contravenţionale. Garantarea securităţii ordinii publice prezintă alt domeniu, unde partea rusă ar putea înfrunta dificultăţi, mai ales după ce a devenit “teatrul” de acţiune pentru teroriştii extrem de înrăiţi.
• Cetăţenii din regiunea transnitreană deţin şi paşapoarte româneşti care le deschid un acces mai larg şi mai vital în UE. De aceea, liberalizarea vizelor pentru Rusia înainte de Moldova nu va schimba esenţial starea lucrurilor pe malul stâng.
• Este nostim argumentul potrivit căruia progresul Rusiei în domeniul vizelor ar fi un “şah fatal” pentru Moldova. Se exagerează cu faptul că apropierea ruso-comunitară pe această filieră va diminua atractivitatea cetăţeniei R. Moldova. Or, poziţia critică a cetăţeniei moldoveneşti îşi are originile în Legea privind dubla cetăţenie şi în faptul că situaţia socio-economică din ţară este cea mai proastă din întreaga Europă. Împreună aceste elemente au deschis “cutia pandorei”, care supun unui test riguros valabilitatea statalităţii Moldovei. Astfel, risc prezintă în măsură egală atât oportunitatea (re)dobândirii cetăţeniei altor state (Rusia, România, Bulgaria), cât şi atractivitatea obiectivă a altor cetăţenii faţă de cea moldovenească. Din ambele puncte de vedere, conturul Moldovei se decolorează mai degrabă datorită deschiderii (“legitime”) a României, care este mult mai atractivă pentru moldoveni, indiferent de etnie, decât Rusia.
• Oficialii europeni recunosc că liberalizarea vizelor pentru Rusia nu va fi un simplu “cadou” [2], ci rezultatul unei munci asidue. Chiar dacă Germania, Italia, Spania sau Franţa sunt binevoitoare cu partea rusă, niciuna din acestea nu-şi va asuma responsabilitatea să integreze regimul eruopean de călătorie cu cel rusesc până când Rusia nu-şi va face lecţiile pe acasă. Regulile pentru Rusia sunt echivalente cu cele pe care la moment nu le poate îndeplini Albania sau Bosnia şi Herţegovina, sau care acum sunt intens negociate de “ţările partenere” ale UE din cadrul Parteneriatului Estic.
• Chiar dacă ipotetic Rusia va beneficia înainte de Moldova de un regim liberalizat de vize sunt improbabile complicaţiile despre care se vorbeşte acum atât de activ. Or, în prezent o parte din populaţie deja aşteaptă paşapoartele româneşti dublu valoroase, inclusiv reprezentanţi ai etniei ruse. Totodată, accesul celor din regiunea transnistreană în Europa asigurat pe calea cetăţeniei ruseşti poate avea şi un rol pozitiv, în procesul consolidării încrederii dintre malurile Nistrului. Oricum numărul celor care vor solicita cetăţenia rusească nu va creşte simţitor, deoarece timp de 18 ani de la secesiune, majoritatea populaţiei de acolo, au obţinut deja cetăţenia rusească, fie ucraineană, iar în ultimii 3 ani (după aderarea României la UE) şi pea cea românească.

În loc de concluzie…

După toate cele menţionate cred că există şi mai mult temei pentru a înceta “isteria” în societate, folosind antipatiile faţă de Federaţia Rusă. Pe lângă faptul că animozităţile generate astfel clatină relaţiile moldo-ruse, din răsputeri menţinute de actuala guvernare, în condiţiile subterfugiilor regulate din direcţia comuniştilor. Mai mult, demersurile respective tind să introducă artificialitate în relaţiile cu UE, care trebuie să se bazeze pe pragmatism şi condiţionalitate pentru a progresa realmente nu doar pe foaie, atât în procesul de “euro-absorbţie”, cât şi de europenizare propriu-zisă.

[Sursa]