15 martie, 2012

Arta de a zâmbi

« Mult prea des subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unor cuvinte blânde, a unei urechi care să asculte și a unui compliment sincer sau al celui mai mic gest care să demonstreze că ne pasă. Toate acestea au potențialul să schimbe în bine o viață. »
-Leo F. Buscagi

Nu este nici o artă în spatele acestui proces pe care îl numim « zâmbit » și știm cu toții că nici nu este dificil să zâmbim.
Lucrul de care trebuie să fii tu conștient este că ai fost născut să fii fericit și a zâmbi este unul dintre cele mai naturale dovezi ale acestui lucru.
Un zâmbet este atât de simplu, dar are atâta putere atât asupra ta cât și asupra celor din jur încât ar fi bine să zâmbești din ce în ce mai mult.
Zambitul nu este doar o expresie facială, este și o emoție puternică dar și un process fiziologic.
În plus, zambitul ajută la eliberarea în organismul tău, dar și al destinatarului zâmbetului tău a unor hormoni.
De aceea, dacă îi zâmbești unei persoane, este normal ca acea persoană să-ți zâmbească la rândul ei. Putem chiar spune că este un process automat.
Endorfina, hormonul plăcerii și al fericirii este astfel eliberat în organism și în momentul în care zâmbești ajută la instaurarea unei stări de fericire.
Efectul apare și în cazul în care vorbești cu cineva care îți zâmbește.
De asemenea, este dovedit științific că zambitul ajută la consolidarea sistemului tău imunitar și ajută și la reglarea respirației și a pulsului.
În plus, zambitul îți crește încrederea în tine și îi face și pe alții să te creadă mult mai repede și mai ușor.
Am strâns pentru tine, așadar, câteva efecte (plăcute, de altfel) ale zambitului.
Cei din jurul tău se vor simți mai atrași de tine, nu neapărat sexual (poate și așa, puțin), dar în principal se vor simți atrași de energia ta.
Dacă zâmbești cât mai mult vei avea o aură și o postură care îi va atrage pe oameni la tine. Persoanele din jurul tău vor vrea să rămână în jurul tău, conștienți de faptul că se vor simți bine alături de tine.
Tuturor ne place și vrem să fim în compania unor persoane fericite, vesele și care zâmbesc mereu.
De ce?
Pentru că ne fac și pe noi să ne simțim mai bine și pentru că este plăcut să vedem persoane care zâmbesc, în ciuda oboselii și monotoniei zilnice.
Tu însuți vei fi mai optimist și vei avea o percepție mai pozitiva asupra lumii din jurul tău.
Zâmbetul este o dovadă a fericirii, oricât de mică ar fi ea. Cu cât zâmbești mai mult, cu atât vei fi mai fericit.
În plus, zâmbetele au puterea de a-i face pe ceilalți să se simtă mai bine cu ei înșiși și au puterea de a-i înveseli pe cei din jurul tău imeditat.
Cu siguranță ai auzit și tu că a zâmbi este contagios. Ei bine, este adevărat. Cei din jurul tău îți vor urma exemplul și vor încerca și ei să zâmbească și să trăiască, pe propria piele, aceste efecte pozitive.
 Acceptă și tu această provocare de a zâmbi mai mult!
Zâmbește oricui, chiar și străinilor!
Tuturor ni s-a întâmplat să întâlnim privirea unui străin, ca mai apoi să evităm (jenați) privirea acelei persoane sau să ne prefacem că ne uităm la altceva.
 Dar ce-ar fi dacă am zâmbi cu toții? 
 Ce-ar fi dacă în loc să eviți privirea, vei zâmbi?
Mic sau mare, un zâmbet este un zâmbet și are puterea de a îmbunătăți ziua cuiva.
Dacă zâmbești, chiar și unui străin, nu ai nimic de pierdut, dar totul de câștigat. Un zâmbet nu te costă nimic și este mai puțin jenant și mai distractiv decât a evita ochii cuiva.
Unele persoane vor fi surprinse, unele îți vor zâmbi la rândul lor în timp ce altele, poate, vor roși. Un lucru e cert. Zâmbetele nu pot naște reacții negative.
Încearcă doar!
Zâmbește persoanelor mai puțin norocoase decât tine, zâmbește celor fără adăpost, zâmbește celor de la care cumperi ceva sau celor cu care nimerești în același lift.
Fii tu cel care îmbunătățește ziua cuiva. 
Zâmbește chiar și la locul de muncă ; mai ales la locul de muncă.
Mulți dintre noi suntem atât de concentrați asupra serviciului și a ceea ce avem de făcut, încât tindem să ignorăm persoanele din jurul nostru, din alte birouri sau departamente.
Provocarea este, așadar, să te duci la muncă cu un zâmbet larg pe buze. Zâmbește persoanelor pe care le întâlnești și încearcă să fii fericit că le vezi.
Încearcă să fii cât mai sincer și mai energic când zâmbești și poate chiar să-i întrebi ce mai fac sau cum a fost weekendul lor.
Încearcă să pornești discuții cu ei, să le zâmbești și vezi, la rândul tău, cum apar zâmbete pe fețele lor.
După ce te obișnuiești să zâmbești cât mai des și cât mai multor persoane, poți începe să completezi zâmbetul cu un mic compliment.
Când întâlnești o altă persoană, caută lucruri pe care le admiri sau îți plac la ea, orice lucru, oricât de mic și spune-le că-ți place sau apreciezi acel lucru sau acea calitate.
Un mic compliment sincer poate să îmbunătățească enorm ziua unei persoane.
Zâmbește cât poți de larg și de sincer. De cele mai multe ori, zâmbim « doar pe jumatate », adică acel zâmbet politicos și nesincer pe care îl folosim când suntem în lift cu alte persoane sau când așteptăm la o coadă.
În astfel de situații, de ce nu încerci să folosești zâmbetul tău real? 
Va fi mai puțin jenant și cine știe, poate duce la ceva mai mult decât un zâmbet primit înapoi.
Cu toții suntem sensibili când vine vorba de natura reală a zâmbetelor, așa că încearcă, cât poți tu de mult, să zâmbești larg, real și cu ochii.
Simte zâmbetul și va ieși natural.
Câteva sfaturi pentru a mări numărul de zâmbete din viața ta de zi cu zi :
Jurnal de zâmbete – poate ți se pare o idee bizară, dar pentru 2 săptămâni, încearcă să-ți notezi în acest jurnal momente și situații care te-au făcut să zâmbești sincer.
Dacă te simți vreodată trist sau deprimat, răsfoiește acest mic jurnal, reamintește-ți acele momente plăcute și vezi cum starea ta se schimbă și te vei înveseli.
Nu poți fi supărat, dar și să zâmbești în același timp.
Este dovedit științific că dacă acțiunea fizică o contrazice pe cea psihică, dacă ce faci nu este în concordanță cu ce simți atunci sentimentul pe care îl ai se va schimba în așa fel încât să se potrivească cu acțiunea.
Apreciază. Fii mulțumit. Identifică lucrurile pentru care ești recunoscător, reamintește-ți de ele și concentrează-te asupra lor cât poți de mult.
Umor. Încearcă să citești și să vezi lucruri care te binedispun, care te amuză. Petrece cât mai mult timp cu oameni care au un simț al umorului cât mai bine dezvoltat.
Caută și găsește inocența. Observă un copil sau un animal de companie jucându-se și bucurându-se (involuntar, fără să realizeze asta) de libertate. Bucură-te de prezența lor și de a ta.
 Zâmbești când îi vezi? Te bucuri pentru ei? 
Asta se întâmplă pentru că reușești să creezi o conexiune între inocența lor și cea pe care o găsești în tine însuți.
 Pe tine ce te face să zâmbești? 
 Cine te face să zâmbești?
Gandeste-te la raspunsuri si spune-ne si noua!
Pana data viitoare, nu uita sa zambesti cat de mult si de des poti! Pe curand!

[Sursa]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu