30 martie, 2012

Bancul zilei :)

Un preot locuia langa o manastire si avea 10 gaini si un cocos. Cocosul din cand in cand disparea, dar aparea pana seara. Ultima data cand a zburat nu s-a mai intors si preotul, primul lucru duminica in biserica, a intrebat lumea:
- As vrea sa stiu daca cineva are un cocos?... si toti barbatii s-au sculat in picioare...
- Nu, nu, nu, am vrut sa intreb daca cineva a vazut un cocos?...si toate femeile s-au sculat in picioare...
- Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva de aici a vazut un cocos care nu-i apartine?... si jumatate din femei s-au sculat in picioare...
- Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva a vazut cocosul meu?... si toate maicutele s-au sculat in picioare......

27 martie, 2012

Geamatul Terrei 2012 - inregistrat de NASA / Стон Земли 2012. Гул идёт в Пространстве

Sunetele sunt inregistrate de catre NASA din cosmos, apoi exemplificate de martorii localnici din mai multe puncte geografice ale Terrei. Filmul de mai jos cuprinde sunete inregistrate din august, septembrie 2011 si ianuarie 2012 din Kiev, Montreal, Belorusia, Cheleabinsk, Copenhaga, Florida, Belgia, Iran, Peru etc, majoritatea inainte de cutremure mai mari sau mai mici.Una din explicatii, sustin savantii, este schimbarea polilor magnetici ai Pamantului, care vor aduce cu sine numeroase cutremure tot mai intense si catastrofe naturale. Sunetul se deplaseaza cu o viteza extraordinara pe toata planeta. Poate fi comparat cu scrasnetul metalului, decolarea a unei rachete etc. Primele astfel de sunete au fost auzite in pesterile Tibetane acum un secol. Poate fi o preintampinare din partea planetei - cum sustin mai multe organizatii pentru protectia mediului si nu numai.. La fel a fost si inainte de cutremurul din 11 martie 2011 din Japonia (la nivel local), cutremur perconizat inca din 2009 de catre fizicianul Liubashin - dar atunci nu l-a crezut nimeni. Anomalii, si nu numai sonore, continua sa apara tot mai des; de exemplu in Irlanda si Anglia, unde acum poti observa aureola boreala -  total neadecvata pentru aceasta zona geografica.

16 martie, 2012

25 simptome care te anunta ca ai lipsa de calciu

Calciul este un mineral indispensabil vietii, fiind implicat in nenumarate procese metabolice si avand roluri esentiale in viata tuturor celulelor corpului.

Asadar, calciul are un rol esential in cresterea si dezvoltarea sistemului osos, in mineralizarea osoasa, in preventia osteoporozei, in contractiile musculare, in contractiile miocardului (muschiul inimii), in menstruatie, in coagulare, in buna functionare a sistemului nervos etc. Practic calciul este implicat atat in procesele vitale, cat si cele de reglare metabolica.

Deficitul de calciu poarta numele de hipocalcemie si are multiple manifestari, ca raspuns general al organismului caci multe functii sunt afectate. Insa nu toate aceste manifestari pot fi constientizate de pacient, de aceea am extras mai jos simptomele dupa care pacientul se poate ghida catre o lipsa de calciu si se poate prezenta la medicul sau de familie.

Simptomele lipsei de calciu


lipsa de calciuAceste manifestari se vor evidentia ca tulburari ale functiilor in care calciul era implicat:
- Spasme musculare, contractii musculare spontane, “zbaterea ochiului sau buzelor”, “carcei” la gambe care apar atat ziua, cat si noaptea, involuntar si unele pot fi foarte dureroase, inclestarea degetelor;
- Pierderi de memorie, scaderea capacitatii de memorare si a atentiei;
- Tremor;
- Ameteala, pana la lesin;
- Senzatie de amorteala care se poate manifesta in special la nivelul membrelor;
- Furnicaturi in degete, palme sau in picioare;
- Insomnie;
- Irascibilitate;
- Alte tulburari psihice, de la depresie pana la halucinatii;
- Fracturi, deformari osoase, preminarea sternului etc.;
- Spasmofilia;
- Intarzierea cresterii la copii;
- Dereglari menstruale;
- Degradarea si caderea parului;

- Fragilitatea unghiilor, acestea se rup usor si se exfoliaza;
- Pielea devine mai aspra si se cojeste;
- Lipsa poftei de mancare;
- Apatie, astenie, oboseala nejustificata;
- Oboseala rapida la eforturi mici;
- Cresterea frecventei cardiace;
- Sangerari prelungite, sangerari nazale, inchiderea dificila a ranilor, sangerari gingivale;
- Fragilitate vasculara, manifestata prin spargerea vaselor sub piele, observandu-se mici firicele movalii;
- Frecvente cadidoze;
- Constipatie si tulburari intestinale;
- Reflexele osteotendinoase exagerate.

Cauzele lipsei de calciu
iaurt cu fructeCauzele lipsei de calciu sunt in principal alimentare. Anumite alimente bogate in zaharuri, fosfor sau potasiu scad absorbtia calciului si ii sporesc eliminarea sa renala. Asadar zaharurile, fainoasele, dulciurile cu zahar, alcoolul, sarea, produsele bogate in cafeina reduc calciul in organism.

Produse bogate in calciu: iaurtul, spanacul fiert (nefiert cheleaza calciul), brnzeturile, laptele de vaca sau capra, fructele, legumele in special cele verzi, susanul etc.

Cum se trateaza hipocalcemia?

Este recomandat sa va tratati numai sub indicatiile medicului, ci nu prin automedicatie, fiindca acest mineral poate interactiona si cu alte patologii, putand spre exemplu agrava pana la infarct miocardic o patologie cardio-vasculara si asa mai departe. Tratati hipocalcemia numai dupa indicatiile medicului. 
[Sursa]

15 martie, 2012

Ansamblul "Joc" din Rep.Moldova - "Hora sarbatorii" / Ensemble "Joc" -"Hora celebration"



Cuvântul „Joc” provine din latinescul „Jocus” şi înseamnă, în traducere, ca şi străbuna noastră horă românească, bucurie, veselie, petrecere cu muzică şi dans. Apărut în august 1945, Ansamblul Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc”, colectiv emerit din Republica Moldova, Laureat al concursurilor republicane,unionale (pe timpul URSS), şi internaţionale, s-a afirmat ca o veritabilă instituţie de preluare şi fructificare a frumoaselor şi valoroaselor tradiţii, datini, ritualuri şi obiceiuri ale românilor din Republica Moldova, asumându-şi astfel nobila sarcină de reprezentant al artei şi culturii naţionale.
O parte integrantă a folclorului naţional îl constituie dansul popular bogat în caractere şi stiluri complet deosebite între ele care reflectă viaţa, exprimă aspiraţiile şi sentimentele poporului, istoria lui multimilenară. Valoarea acestui minunat folclor, promovat de ansamblul Naţional „Joc”, rezidă, în primul rînd, în adevărul de viaţă şi în frumosul pe care îl exprimă. Arta promovată de colectivul „JOC” e alimentată de cele mai vechi si mai strălucitoare dansuri populare ale neamului românesc.
În cei 60 de ani care s-au scurs de la prima sa manifestare artistică, admirabilul colectiv „JOC” a muncit cu râvnă şi pasiune pentru a-şi alcătui un repertoriu vast în care printr-o grijă permanentă, au fost pregătite şi montate 8 programe concertistice (circa 80 de dansuri), fiind incluse cele mai reprezentative opere ale muzicii şi dansului plaiului moldovenesc, demonstrând în faţa unui public de peste 18 milioane de persoane circa 7800 de spectacole, dintre care 3800 dincolo de hotarele Republicii Moldova.
Începând cu anul 1957, în fruntea Ansamblului „Joc”, se află talentatul şi inegalabilul coregraf-şef şi director artistic Vladimir Curbet, artist al popurului din Republica Moldava şi din fosta U.R.S.S., Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii Moldova, pasionat etnograf si folclorist, neobosit valorificător al dansului şi muzicii populare, artist de formaţie enciclopedică. Pe parcursul anilor (1957-2005), maestrul V. Curbet a ştiut să culeagă cele mai frumoase flori de dans, muzică, port naţional de pe plaiurile Moldovei, aranjându-le cu multă inspiraţie şi fantezie şi ridicându-le la nivel de spectacole, la nivelul adevăratelor perle coregrafice, păstrând în formele lor artistice stilul şi maniera de interpretare, muzica, costumele şi spiritualitatea poporului în toată autenticitetea lor.
Datoria acestei activităţi de creaţie a maestrului V. Curbet, colectivul „Joc”-ului a cunoscut o ascensiune permanentă şi s-a bucurat de autoritatea naţională şi internaţională. Iată doar câteva din bijuteriile muzical-coregrafice care au adus ansamblului faimă recunoscută în întreaga lume: „Hora mare”, „Bătuta”, „Hora fetelor”, „Brâul”, „Sârba”, „Răzăşeasca”, „Moldoveneasca”, „Mărunţica”, „Crăiţele”, „Căluşarii”, „Suita Sărbătorească”, „Nunta moldovenească”, suita „Carpaţii”, „Legenda Mărţişorului”, poemul muzical coregrafic „Drăgaica”, ş. a.
De-a lungul anilor ansamblul „JOC” a efectuat turnee de remarcabil prestigiu, obţinând succese de rezonanţă în peste 63 ţări ale lumii (Franţa, Spania, Italia, Portugalia, Australia, Noua Zelandă, Belgia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Brazilia, Chile, China, Turcia, Libia, Tunisia, Siria, Liban, Canada, Mexic, Venezuela, Argentina, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia, Coreea de Nord, India, Filipine, Suedia, Letonia, Lituania, Estonia, Ucraina, Rusia, Norvegia, Elveţia, etc). Ansamblul a purtat cu mândrie şi demnitate nestinsa făclie a artei populare naţionale, artă de un cald şi vibrant mesaj de prietenie cu toate popoarele.
Printre performanţele Ansamblului se înscriu Premiul I şi medalia de Aur la Festivalul IV Mondial al tineretului şi studenţilor de la Bucureşti (1953); Premiul I şi medalia de Aur la festivalul mondial de la Moscova (1957); Premiul I la festivalul folcloric din Dubrovnic-Iugoslavia (1965); Medalia de Aur la festivalul tineretului de la Berlin (1974); diploma de gradul I şi medalia de Aur la Festivalul Folcloric internaţional de la Burgas-Bulgaria (1979).
În toamna anului 1979 colectivului „JOC” i se conferă titlul onorific de Ansamblu Academic pentru înalta măiestrie de interpretare şi activitate artistică fructuoasă, pentru meritele deosebite în promovarea şi valorificarea folclorului muzicalcoregrafic din Republiea Moldova.
Ca dovadă elocventă a viabilităţii perpetue şi valorii performante a Ansamblului „JOC” este obţinerea cu brio a Medaliei de Aur la Olimpiada Culturală internaţională de la Moscova (THE FIRST DELPHIC GAMES - Moscow – 2000 şi 2002).
În componenţa Ansamblului „JOC” activează la ora actuală 90 artişti, dansatori şi muzicieni, care şi-au făcut studiile în şcolile şi instituţiile de specialitate, capabili să promoveze arta coregrafică şi muzicală naţională. De un aparte succes şi de o permanentă popularitate se bucură soliştii-dansatori: Alexandru Gadjel, Viorica Lupaşcu, Alexandra Dumitraşcu, Alexandru Buhăiescu, Ion Creţu, Iana Diacenco, Valentina Moscovici, Ludmila Grigoriţă, Dragoş Sugac, Alina Burciu, Grigore Moraru, Grigore Paladi, Lilian Dănilă, Lilia Mitati, Alina Smirnov; solistii-instrumentişti: Sergiu Marian (caval, fluier, ocarină, cimpoi, tilincă), Boris Rudenco, Marian Gheras şi Valentin Drăgălin (naişti), Nicolae Chiriac (vioară), Petru Strelciuc şi Adam Stângă (trompetişti), Aurel Berejan şi Dumitru Hăbăsescu (viorişti).
[Sursa]

Arta de a zâmbi

« Mult prea des subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unor cuvinte blânde, a unei urechi care să asculte și a unui compliment sincer sau al celui mai mic gest care să demonstreze că ne pasă. Toate acestea au potențialul să schimbe în bine o viață. »
-Leo F. Buscagi

Nu este nici o artă în spatele acestui proces pe care îl numim « zâmbit » și știm cu toții că nici nu este dificil să zâmbim.
Lucrul de care trebuie să fii tu conștient este că ai fost născut să fii fericit și a zâmbi este unul dintre cele mai naturale dovezi ale acestui lucru.
Un zâmbet este atât de simplu, dar are atâta putere atât asupra ta cât și asupra celor din jur încât ar fi bine să zâmbești din ce în ce mai mult.
Zambitul nu este doar o expresie facială, este și o emoție puternică dar și un process fiziologic.
În plus, zambitul ajută la eliberarea în organismul tău, dar și al destinatarului zâmbetului tău a unor hormoni.
De aceea, dacă îi zâmbești unei persoane, este normal ca acea persoană să-ți zâmbească la rândul ei. Putem chiar spune că este un process automat.
Endorfina, hormonul plăcerii și al fericirii este astfel eliberat în organism și în momentul în care zâmbești ajută la instaurarea unei stări de fericire.
Efectul apare și în cazul în care vorbești cu cineva care îți zâmbește.
De asemenea, este dovedit științific că zambitul ajută la consolidarea sistemului tău imunitar și ajută și la reglarea respirației și a pulsului.
În plus, zambitul îți crește încrederea în tine și îi face și pe alții să te creadă mult mai repede și mai ușor.
Am strâns pentru tine, așadar, câteva efecte (plăcute, de altfel) ale zambitului.
Cei din jurul tău se vor simți mai atrași de tine, nu neapărat sexual (poate și așa, puțin), dar în principal se vor simți atrași de energia ta.
Dacă zâmbești cât mai mult vei avea o aură și o postură care îi va atrage pe oameni la tine. Persoanele din jurul tău vor vrea să rămână în jurul tău, conștienți de faptul că se vor simți bine alături de tine.
Tuturor ne place și vrem să fim în compania unor persoane fericite, vesele și care zâmbesc mereu.
De ce?
Pentru că ne fac și pe noi să ne simțim mai bine și pentru că este plăcut să vedem persoane care zâmbesc, în ciuda oboselii și monotoniei zilnice.
Tu însuți vei fi mai optimist și vei avea o percepție mai pozitiva asupra lumii din jurul tău.
Zâmbetul este o dovadă a fericirii, oricât de mică ar fi ea. Cu cât zâmbești mai mult, cu atât vei fi mai fericit.
În plus, zâmbetele au puterea de a-i face pe ceilalți să se simtă mai bine cu ei înșiși și au puterea de a-i înveseli pe cei din jurul tău imeditat.
Cu siguranță ai auzit și tu că a zâmbi este contagios. Ei bine, este adevărat. Cei din jurul tău îți vor urma exemplul și vor încerca și ei să zâmbească și să trăiască, pe propria piele, aceste efecte pozitive.
 Acceptă și tu această provocare de a zâmbi mai mult!
Zâmbește oricui, chiar și străinilor!
Tuturor ni s-a întâmplat să întâlnim privirea unui străin, ca mai apoi să evităm (jenați) privirea acelei persoane sau să ne prefacem că ne uităm la altceva.
 Dar ce-ar fi dacă am zâmbi cu toții? 
 Ce-ar fi dacă în loc să eviți privirea, vei zâmbi?
Mic sau mare, un zâmbet este un zâmbet și are puterea de a îmbunătăți ziua cuiva.
Dacă zâmbești, chiar și unui străin, nu ai nimic de pierdut, dar totul de câștigat. Un zâmbet nu te costă nimic și este mai puțin jenant și mai distractiv decât a evita ochii cuiva.
Unele persoane vor fi surprinse, unele îți vor zâmbi la rândul lor în timp ce altele, poate, vor roși. Un lucru e cert. Zâmbetele nu pot naște reacții negative.
Încearcă doar!
Zâmbește persoanelor mai puțin norocoase decât tine, zâmbește celor fără adăpost, zâmbește celor de la care cumperi ceva sau celor cu care nimerești în același lift.
Fii tu cel care îmbunătățește ziua cuiva. 
Zâmbește chiar și la locul de muncă ; mai ales la locul de muncă.
Mulți dintre noi suntem atât de concentrați asupra serviciului și a ceea ce avem de făcut, încât tindem să ignorăm persoanele din jurul nostru, din alte birouri sau departamente.
Provocarea este, așadar, să te duci la muncă cu un zâmbet larg pe buze. Zâmbește persoanelor pe care le întâlnești și încearcă să fii fericit că le vezi.
Încearcă să fii cât mai sincer și mai energic când zâmbești și poate chiar să-i întrebi ce mai fac sau cum a fost weekendul lor.
Încearcă să pornești discuții cu ei, să le zâmbești și vezi, la rândul tău, cum apar zâmbete pe fețele lor.
După ce te obișnuiești să zâmbești cât mai des și cât mai multor persoane, poți începe să completezi zâmbetul cu un mic compliment.
Când întâlnești o altă persoană, caută lucruri pe care le admiri sau îți plac la ea, orice lucru, oricât de mic și spune-le că-ți place sau apreciezi acel lucru sau acea calitate.
Un mic compliment sincer poate să îmbunătățească enorm ziua unei persoane.
Zâmbește cât poți de larg și de sincer. De cele mai multe ori, zâmbim « doar pe jumatate », adică acel zâmbet politicos și nesincer pe care îl folosim când suntem în lift cu alte persoane sau când așteptăm la o coadă.
În astfel de situații, de ce nu încerci să folosești zâmbetul tău real? 
Va fi mai puțin jenant și cine știe, poate duce la ceva mai mult decât un zâmbet primit înapoi.
Cu toții suntem sensibili când vine vorba de natura reală a zâmbetelor, așa că încearcă, cât poți tu de mult, să zâmbești larg, real și cu ochii.
Simte zâmbetul și va ieși natural.
Câteva sfaturi pentru a mări numărul de zâmbete din viața ta de zi cu zi :
Jurnal de zâmbete – poate ți se pare o idee bizară, dar pentru 2 săptămâni, încearcă să-ți notezi în acest jurnal momente și situații care te-au făcut să zâmbești sincer.
Dacă te simți vreodată trist sau deprimat, răsfoiește acest mic jurnal, reamintește-ți acele momente plăcute și vezi cum starea ta se schimbă și te vei înveseli.
Nu poți fi supărat, dar și să zâmbești în același timp.
Este dovedit științific că dacă acțiunea fizică o contrazice pe cea psihică, dacă ce faci nu este în concordanță cu ce simți atunci sentimentul pe care îl ai se va schimba în așa fel încât să se potrivească cu acțiunea.
Apreciază. Fii mulțumit. Identifică lucrurile pentru care ești recunoscător, reamintește-ți de ele și concentrează-te asupra lor cât poți de mult.
Umor. Încearcă să citești și să vezi lucruri care te binedispun, care te amuză. Petrece cât mai mult timp cu oameni care au un simț al umorului cât mai bine dezvoltat.
Caută și găsește inocența. Observă un copil sau un animal de companie jucându-se și bucurându-se (involuntar, fără să realizeze asta) de libertate. Bucură-te de prezența lor și de a ta.
 Zâmbești când îi vezi? Te bucuri pentru ei? 
Asta se întâmplă pentru că reușești să creezi o conexiune între inocența lor și cea pe care o găsești în tine însuți.
 Pe tine ce te face să zâmbești? 
 Cine te face să zâmbești?
Gandeste-te la raspunsuri si spune-ne si noua!
Pana data viitoare, nu uita sa zambesti cat de mult si de des poti! Pe curand!

[Sursa]

08 martie, 2012

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

Următorul poem a fost scris de Charlie Chaplin la cea de-a 70-a aniversare a sa, în ziua de 16 aprilie 1959.
Acest poem e ca o lecţie de viaţă primită de la un geniu al comediei. Citându-l şi aprofundându-i sensul, ne poate ajuta să ne întoarcem privirea către noi şi să privim viaţa cu alţi ochi şi cu o inimă mai curată.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor.
Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.
Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
Si toate acestea înseamnă … să ştii să trăiești cu adevărat.”
Nu trebuie sa ne temem de confruntari…din haos se nasc stelele.
Charlie Chaplin

04 martie, 2012

ENIGMA | MMX The Social Song (Official Video)

The Age of Stupid - film documentar

The Age of Stupid

O ficţiune bine documentată, The Age of Stupid confruntă spectatorul cu posibilele consecinţe ale schimbărilor climatice. Aflat în viitor, trăind în lumea devastată a anului 2055, personajul principal, interpretat de actorul nominalizat la Oscar, Pete Postlethwaite, priveşte imagini ale lumii din 2008, întrebându-se de ce nu a fost oprit dezastrul atunci când încă se mai putea.