Vă provoc să ghiciţi! Dacă n-aţi
ghicit, este pentru că, lungă vreme, lumea ştiinţifico-medicală i-a
acordat prea puţină atenţie, mai ales în comparaţie cu interesul de care
se bucură creierul nr. 1, acela pe care-l ştim cu toţii. Cel de-al
doilea creier al nostru ar fi...
sistemul digestiv.
Aşa îl numeşte un reputat cercetător
în domeniu, Michael Gershon - profesor de anatomie şi biologie celulară
la Universitatea Columbia, SUA şi autor al unei cărţi intitulate chiar
aşa, The Second Brain (Cel de-al doilea creier) -
întemeindu-şi opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele
descoperiri provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului
digestiv în sănătatea generală a corpului par să-i dea dreptate.
Multă vreme neglijat, în mare măsură, în
studiile moderne de medicină, sistemul digestiv îşi face azi o intrare
spectaculoasă în lumea cercetării medicale. Extraordinarele descoperiri -
şi care sunt abia la început şi ne mai rezervă nenumărate surprize -
legate de modul în care
comunitatea de microorganisme din intestin îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului uman
au arătat cât de mult greşeam neglijând sistemul digestiv, cel care,
poate mai mult decât orice alt organ, ne leagă de lumea din jur, în cel
mai primitiv mod. Iar lucrările contemporane asupra sistemului nervos
enteric - ansamblul de receptori şi căi nervoase care asigură
funcţionarea sistemului gastrointestinal - lămuresc, de asemenea,
anumite conexiuni - rămase multă vreme misterioase - între sănătatea
digestivă şi cea a întregului noastru corp.
Boala şi sănătatea depind într-o măsură covârşitoare de el, mult mai
mult decât ne imaginam, iar viitorul va aduce informaţii şi mai
surprinzătoare în această privinţă. Nenumărate suferinţe, uneori stranii
şi subtile, cu simptome variabile şi nespecifice, dificil de
diagnosticat şi de tratat, au - începem acum să înţelegem - dacă nu o
origine pe de-a-ntregul digestivă, cel puţin o componentă legată de
funcţionarea sistemului digestiv.
Cei vechi înţelegeau mai bine decât noi lucrul acesta. Fără a şti nimic
despre procesele biochimice misterioase care se petrec în adâncul
măruntaielor, fără cunoştinţe legate de microbiom, de sistemul nervos
enteric sau de neurotransmiţători, înţelegeau totuşi că multe aspecte
ale sănătăţii trupeşti şi sufleteşti depind de sistemul digestiv.
Stau dovadă multe referiri literare şi folclorice la digestie (oare nu
se spunea că oamenii cu o digestie bună sunt mereu bine-dispuşi şi
politicoşi?), ca şi tratamentele tradiţionale care urmăreau să vindece
diferite suferinţe - aparent fără legătură cu digestia - prin
prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau prin alte intervenţii de
acest gen care, uimitor, chiar dădeau rezultate bune în multe cazuri,
măcar că nu în toate.
Toate aceste aspecte conturează ideea că
sistemul digestiv "domneşte" în felul său asupra corpului, influenţând,
controlând, reglând un mare număr de procese biologice care alcătuiesc
viaţa unui organism sănătos sau bolnav. Guvernează corpul aşa cum ne
închipuiam că îl guvernează creierul, multă vreme considerat un fel de
"organ suprem", într-o ierarhie pe care, iată, descoperirile
spectaculoase ale ultimilor ani o pun sub semnul întrebării: creierul e
deja nevoit să cedeze o parte din puterea şi din răspunderea sa.
Departe de ideea - foarte răspândită la ora actuală - că "totul vine de
la cap", că toate suferinţele ar avea o o origine psihică ("e pe sistem
nervos", cum se zice în limbajul familiar), noile descoperiri par să
conducă la ideea că, dimpotrivă, şi problemele "capului", ale
psihicului, sunt, de fapt, "pe sistem digestiv".
Să revenim la profesorul Gershon şi la
interesanta sa idee că sistemul digestiv ar merita să fie considerat un
adevărat "creier". De ce? Pentru că tractul gastrointestinal are un
sistem nervos autonom; este, spune specialistul, singura parte a
corpului care poate funcţiona pe cont propriu. Dacă este secţionat
nervul vag, principala cale nervoasă care leagă creierul de sistemul
digestiv, acesta din urmă "va merge" înainte; azi ştim că el poate
funcţiona independent atât de creier, cât şi de măduva spinării, graţie
unui "echipament" special: sistemul nervos enteric. Se estimează că
sistemul digestiv are cca. 100 milioane de neuroni (la fel de mulţi ca
măduva spinării) şi cca. 40 de neurotransmiţători - la fel de mulţi ca
în creier.
90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul
digestiv la creier, şi nu invers, punând sub semnul întrebării afirmaţia
"creierul controlează toate celelalte organe ale corpului", cum am
învăţat noi la şcoală. De fapt, cine controlează pe cine? Există
cercetări care arată că stimulînd, nervul vag într-un mod care imită
semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi
îmbunăţite atât memoria şi capacitatea de învăţare, cât şi dispoziţia.
Poate nu exagerăm prea mult dacă ne imaginăm sistemul digestiv dotat cu
un soi de inteligenţă proprie. Acest al doilea creier al nostru pare să
recunoască alimentele pe care le primeşte şi să decidă cum să le
prelucreze. Se ocupă de mărunţirea şi de amestecarea lor, eliberează
controlat enzimele necesare pentru descompunerea substanţelor organice
complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele, apa şi mineralele,
în funcţie de nevoile organismului, şi se ocupă de problema
reziduurilor. Şi nu numai că face toate aceste lucruri, ci ne şi dă
raportul, trimiţând în tot organismul semnale care, dacă sunt descifrate
corect, ne spun dacă lucrurile, acolo înăuntru, stau bine sau rău.
Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le
transmite, astfel, întregului organism, informându-l despre starea
sănătăţii generale şi avertizându-l, cum ştie el, că nu-i face bine să
mănânce cutare aliment, sau că trebuie să mestece bine mâncarea, sau că
nu e cazul să bea şi două beri după ce a îndesat trei porţii de
îngheţată.
Nu întotdeauna aceste mesaje sunt atât
de explicite; uneori sunt dificil de înţeles, iar aici intrăm pe terenul
înceţoşat încă, dar fascinant, al legăturii dintre sistemul digestiv şi
anumite boli ce nu păreau a avea legătură cu digestia. Cercetări
recente sugerează că maladii ca autismul, boala Parkinson şi osteoporoza
dau semne timpurii la nivelul intestinului; că ar exista o legătură
(încă nedescifrată) între sindromul intestinului iritabil - maladie
ciudată, puţin înţeleasă de medici şi adesea rebelă la tratament - şi
anumite afecţiuni psihice ce pot merge pînă la depresie; că anxietatea,
tulburările de somn, problemele de memorie, senzaţia de oboseală
permanentă pot avea o origine neaşteptată; disfuncţionalităţi la nivelul
sistemului digestiv.
O posibilă explicaţie vine din sfera cercetărilor asupra microbiomului
intestinal (sau flora intestinală, cum era numită cu un termen mai
vechi), totalitatea microorganismelor ce trăiesc permanent în intestinul
uman. Studii recente arată că anumite caracteristici ale acestui
microbiom (care poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de speciile de
microroganisme care predomină) pot favoriza instalarea, la anumite
persoane, a autismului, obezităţii, diabetului, probabil şi a multor
altor tulburări, încă neaflate.
O altă ipoteză este legată de
serotonină, o substanţă chimică de importanţă vitală în organismul uman.
Nivelul de serotonină influenţează dispoziţia, hrănirea, somnul,
comportamentele reproductive - pe scurt, e o substanţă-cheie, iar
dezechilibrele ivite în această arie au consecinţe uneori neaşteptat de
severe. Multă vreme s-a crezut că serotonina e "apanajul" creierului,
dar descoperiri mai noi au arătat că, în realitate, la nivelul
creierului se află doar 2-3% din serotonina organismului, în vreme ce
90-95% se găseşte… Exact, în sistemul digestiv.
Supărătorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon,
s-ar datora excesului de serotonină de la nivelul sistemului digestiv.
La persoanele sănătoase, serotonina din sistem este îndepărtată de
molecule transportoare specializate, produse în mucoasa intestinului. La
persoanele ce suferă de amintitul sindrom, ar exista deficienţe în
acest proces; prin urmare, serotonina se acumulează în exces, ducând la
episoade de diaree; apoi, receptorii de serotonină, năuciţi de excesul
de substanţă, se blochează şi asta duce la constipaţie. De aici,
alternanţa de episoade de diaree şi constipaţie de care se plâng mulţi
dintre pacienţii diagnosticaţi cu sindrom al intestinului iritabil. Şi
tot de aici decurge şi tratamentul propus de profesorul Gershon: un fel
de "antidepresive intestinale", care să normalizeze dinamica serotoninei
la nivelul intestinului.
Tot implicarea serotoninei ar putea explica şi faptul că destule
persoane ce suferă de sindromul intestinului iritabil au şi probleme
legate de starea psihică, uneori chiar depresii.
Dar, în afara unor cazuri cu adevărat grave de suferinţe digestive sau
de suferinţe generalizate, cu origine digestivă, cazuri care necesită,
evident, un tratement specializat, ce am putea face, în viaţa de zi cu
zi, pentru a ne păstra sănătatea sistemului digestiv, de care depinde
atât de mult sănătatea întregului organism? Michael Gershon recomandă,
evident, o dietă echilibrată, sănătoasă (multe legume verzi, fibre
alimentare solubile), dar şi un interes mai mare faţă de ceea ce ne
comunică sistemul nostru digestiv: să nu-i ignorăm mesajele, să le
ascultăm şi să încercăm să le înţelegem.
Departe de a fi doar un "sistem de ţevi" menit să lase să treacă hrana
preschimbată deja în ceva la care ne gândim cu dezgust, sistemul
digestiv este o complexă şi extraordinară uzină vie, de al cărei mers
depinde mersul bun sau rău al celorlalte organe - da, chiar şi al celor
"nobile", precum inima şi creierul -, până la nivelul celulelor şi al
componentelor subcelulare.
Nu s-o fi ocupînd el cu gândirea înaltă, cu poezia, cu invenţiile, cu
teoriile, precum creierul "de sus", dar se ocupă cu ceva la fel de
important: hrăneşte creierul, îl ţine în viaţă, îi păstrează sănătatea,
îl menţine în forma optimă pentru ca acesta să se poată ocupa cu
gândirea înaltă, cu poezia, invenţiile etc. Se pare că e momentul să ne
începem a ne gândi la sistemul nostru digestiv cu mai multă consideraţie
decât până acum.
